Tarifele, noua amenințare a lui Trump în disputa pentru Groenlanda

„Este posibil să introduc taxe vamale împotriva țărilor care nu mă vor susține în chestiunea Groenlandei”, a declarat președintele american la Casa Albă, în fața jurnaliștilor, reiterând că Statele Unite au nevoie de insula arctică aflată în posesia Danemarcei „din motive de securitate națională”, transmite DW.
În Danemarca și Groenlanda sunt așteptate, pe 17 ianuarie, proteste de amploare împotriva pretențiilor lui Trump. Mii de persoane au anunțat pe rețelele de socializare că vor participa la manifestații sub sloganul „Groenlanda aparține groenlandezilor”, organizate de asociații groenlandeze în Nuuk și în alte orașe ale insulei. La Copenhaga este planificat un marș de protest către Ambasada SUA, sub sloganul „Mâinile jos de pe Groenlanda”.
Pe fondul amenințărilor americane, în Groenlanda a fost lansată o misiune de informații militare a mai multor state NATO, la care participă și Bundeswehr-ul. Anterior, la Washington, a avut loc o reuniune fără rezultate între miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei și vicepreședintele SUA, J.D. Vance, precum și secretarul de stat Marco Rubio.
CITIȚI ȘI: