Reuniune de urgență a ambasadorilor din UE, după anunțul lui Trump privind taxele vamale

Ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene (UE) se reunesc duminică seară, 18 ianuarie, de urgență la Bruxelles, pentru a discuta amenințarea președintelui Donald Trump de a impune tarife vamale aliaților care se opun dorinței sale de a prelua controlul asupra Groenlandei.
Uniunea Europeană a primit azi numeroase solicitări pentru a institui contramăsuri economice neutilizate până acum, cunoscute sub numele de „Instrumentul anticoercitiv”, ca parte a răspunsului blocului comunitar la amenințările cu taxe vamale proferate de președintele american Donald Trump.
El a promis că va aplica noi taxe vamale Danemarcei, Suediei, Franței, Germaniei, Olandei și Finlandei, precum și Marii Britanii și Norvegiei, până când Statele Unite vor avea permisiunea să cumpere Groenlanda.
Toate aceste țări, deja supuse unor taxe vamale de 10-15%, au trimis militari în Groenlanda.
„Începând de la 1 februarie, Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franței, Germaniei, Regatului Unit, Olandei și Finlandei li se vor aplica o suprataxă de 10% mărfurilor trimise în Statele Unite”, a notat Donald Trump pe social media.
Vicepreședintele Parlamentului danez a calificat drept „farsă” situația creată de Trump, care, spune el, nici măcar nu ajută propria populație, fiindcă tocmai americanii vor plăti mai mult.
Și premierul italian Giorgia Meloni a apreciat că este o eroare.
Cipru, care deține președinția rotativă a Uniunii Europene pentru șase luni, a anunțat sâmbătă seara că a convocat reuniunea pentru duminică, potrivit Reuters.
CITIȚI ȘI: