Rusia extinde măsurile de supraveghere a internetului cu ajutorul inteligenței artificiale

Serviciul Federal de Supraveghere în domeniul comunicațiilor, tehnologiilor informaționale și mass-media din Rusia (Roskomnadzor) intenționează să dezvolte și să lanseze, în 2026, un sistem de filtrare a internetului bazat pe învățare automată. Intenția a fost anunțată, la sfârșitul anului trecut, în planul de transformare digitală a instituției, prezentat Comisiei guvernamentale pentru dezvoltare digitală, document obținut de Forbes.
Pentru dezvoltarea și implementarea proiectului vor fi alocate 2.27 de miliarde de ruble.
Noua tehnologie va completa mijloacele tehnice existente de combatere a amenințărilor, instalate în rețelele operatorilor de telecomunicații conform legii privind „internetul suveran”. În prezent, aceste sisteme limitează accesul la peste un milion de resurse, iar zilnic sunt blocate aproximativ 5.500 de domenii și adrese de rețea noi, a declarat vara trecută adjunctul șefului Roskomnadzor, Oleg Terliakov, notează The Insider.
Experții intervievați de Forbes susțin că implementarea învățării automate va permite instituției să identifice mult mai eficient materialele interzise și să ocolească protecția serviciilor VPN (rețele private virtuale care protejează utilizatorii prin criptarea datelor și mascarea adreselor IP).
Leonid Konik, partener Comnews Research, subliniază că noile instrumente vor ajuta la identificarea conținutului nedorit nu doar după adrese IP, ci și după conținut – cuvinte, fraze și alte caracteristici.
De asemenea, consultantul în afaceri de la Positive Technologies, Alexei Lukatski, adaugă că tehnologia poate fi utilizată pentru detectarea traficului criptat, a atacurilor DDoS și a resurselor piratate.
Potrivit publicației, Roskomnadzor utilizează deja inteligența artificială în supravegherea internetului.
Șeful instituției, Andrei Lipov, a relatat că rețelele neuronale analizează informații textuale, audio și video, reducând timpul de identificare a materialelor interzise de la 48 de ore în 2020 la doar șase ore în prezent.
Sistemul automatizat al serviciului procesează zilnic aproximativ 500.000 de materiale, identificând circa 2.000 de încălcări ale legislației.
În arsenalul Roskomnadzor funcționează, de asemenea, sistemele „Oculus” (pentru căutarea de conținut interzis în video și audio) și „Vepr” (pentru monitorizarea tensiunii informaționale în rețelele sociale și mass-media). Totuși, nu toate experimentele cu rețelele neuronale au fost reușite – adjunctul șefului instituției, Miloș Wagner, a recunoscut că testarea AI pentru monitorizarea datelor personale a avut o eficiență de doar 60%, iar proiectul a fost considerat „prematur”.
În vara anului 2025, s-a transmis că Roskomnadzor va obliga operatorii de telecomunicații să furnizeze informații tehnice detaliate despre rețelele lor: prin ce dispozitive trece traficul și cine are acces la el. Dezvoltatorii proiectului au justificat aceste măsuri prin necesitatea de a identifica eficient traficul către site-urile interzise și de a-l limita folosind mijloacele tehnice de combatere a amenințărilor, precum și de a proteja cetățenii împotriva încălcării drepturilor lor (fraudă, încălcarea cerințelor privind prelucrarea datelor personale etc.).
CITIȚI ȘI:
ISW: Rusia răspândește informații false despre capturarea Kupianskului pentru a influența SUA
„Operațiunea specială” a Kremlinului: mai lungă decât al Doilea Război Mondial pentru URSS
Ucrainenii reiau controlul asupra orașului Kupiansk: drapelul de stat arborat pe primărie
Boom pe piața funerară din Rusia: veniturile au crescut cu 24% pe fondul pierderilor de pe front
Rusia a pierdut cel puțin 19 generali de la începutul războiului din Ucraina