Președinta R. Moldova: O pace care i-ar asigura Kremlinului timp să-și consolideze forțele este „o noutate proastă pentru toată lumea”

O „pace injustă” în Ucraina ar însemna „un risc” și pentru R. Moldova, recunoaște președinta Maia Sandu. Totuși, șefa statului nu vede, în acest moment, semnale că Kremlinul ar dori să semneze acordul de pace propus de administrația americană și să oprească războiul.
„În opinia mea, probabilitatea că acest acord să fie semnat de către ruși nu este mare. Eu nu văd semne de la Kremlin că și-ar dori să oprească războiul. Dar, bineînțeles, o pace injustă, o pace care nu ar fi durabilă, ar însemna un risc pentru noi. Pentru că o pace care i-ar asigura Kremlinului timp să-și consolideze forțele și să revină este o noutate proastă pentru toată lumea - și pentru Ucraina, și pentru toate țările din regiune, inclusiv pentru noi”, a declarat președinta Maia Sandu pe 22 ianuarie, într-o conferință de presă susținută la Președinție.
În context, șefa statului și-a exprimat speranța că „războiul se va opri cât mai repede”, iar înțelegerea la care s-ar putea ajunge să fie, totuși, „o pace durabilă, nu doar o oprire a războiului pentru ca Kremlinul să revină peste câteva luni cu forțe mai mari”.
Maia Sandu a reiterat că R. Moldova „sprijină cu toată puterea” Ucraina. La începutul anului curent, companiile private din R. Moldova au oferit noi ajutoare pentru sectorul energetic al Ucrainei, iar Guvernul va veni, în curând, cu un alt lot de sprijin umanitar pentru Ucraina.
„Noi nu avem multe echipamente sau resurse ca să putem să le oferim Ucrainei, dar cred că avem o voce puternică la nivel internațional și de fiecare dată încercăm să transmitem mesajele care să ajute Ucraina să reziste”, a punctat Maia Sandu.
La aceeași conferință de presă, președinta R. Moldova a apreciat „eforturile autentice” de a aduce pacea, inclusiv inițiativa președintelui american Donald Trump de a crea „Consiliul Păcii”, dar a subliniat că „trebuie să ținem cont de dreptul internațional, de respectul pentru integritatea teritorială”.
„Să putem să contăm pe acest respect pentru integritatea teritorială, chiar dacă vedem că Rusia nu respectă acest drept de mult timp, inclusiv în cazul Republicii Moldova, pentru că nu respectă neutralitatea Republicii Moldova”, a conchis președinta.
CITIȚI ȘI: