Externe

DJ Vance reia atacurile: „Vrem ca Europa să fie capabilă să se apere, dacă, Doamne ferește, ar fi invadată”

Vicepreședintele american JD Vance a criticat dur, pe 22 ianuarie, țările europene, spunând că acestea se îndreaptă spre ceea ce el a numit „sinuciderea civilizației”, relatează CNN.

„Europa a apucat, cu siguranță, pe această cale, din fericire, nu a ajuns încă acolo, dar a apucat pe calea sinuciderii civilizației”, a spus Vance într-un interviu acordat Newsmax.

Vicepreședintele a precizat că criticile administrației Trump la adresa Europei provin din dorința de a o vedea consolidându-se din punct de vedere politic, economic și militar.

„Împărtășim un patrimoniu civilizațional comun. Nu poți să-ți conduci economia spre prăpastie. De ce ne pasă de NATO? Pentru că vrem ca Europa să fie capabilă să se apere, dacă, Doamne ferește, ar fi invadată. De fapt, noi iubim Europa”, a spus Vance.

Nu este pentru prima dată când JD Vance atacă Europa. În calitate de vicepreședinte, a făcut-o prima dată în februarie anul trecut, când, abia instalat la Casa Albă, a șocat audiența la Conferința de Securitate de la Munchen cu un discurs ostil la adresa Europei, criticată pentru politicile în domeniul imigrației, pentru practicile sale democratice și pentru ceea ce Vance a numit îngrădirea libertății de exprimare, amintește news.ro.

Teza „prăbușirii civilizației” Europei apare și în strategia de securitate națională a Casei Albe.

Aceste noi critici ale lui JD Vance vin după ce președintele Donald Trump însuși criticase Europa la începutul acestei săptămâni și o amenințase cu tarife înainte de a face un pas înapoi la Davos.

În ceea ce-i privește, liderii Uniunii Europene au dat dovadă de o încredere calmă, când s-au adresat jurnaliștilor după o reuniune extraordinară convocată la Bruxelles pentru a discuta despre relația transatlantică, scrie CNN.

Reuniunea lor s-a prelungit până târziu în noapte, liderii analizând atât evenimentele diplomatice tumultoase din ultima săptămână, când președintele american Donald Trump a amenințat că va anexa Groenlanda, cât și modalitățile de a respinge presiunile nedorite în viitor.

Președintele Consiliului UE, Antonio Costa, a declarat că blocul european consideră că „relațiile dintre țări și aliați trebuie gestionate într-un mod cordial și respectuos”, în timp ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lăudat poziția „fermă, dar fără escaladare” a blocului față de SUA, într-o aluzie voalată la atacurile virulente ale administrației Trump, în online și în discursurile din această săptămână.

Limbajul liderilor UE a reflectat gravitatea evenimentelor din jurul Groenlandei, Costa dorind ca blocul să „colaboreze constructiv cu SUA”, în timp ce von der Leyen a promis investiții mai mari în Groenlanda, inclusiv o creștere a cheltuielilor pentru securitate.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult