Expoziție de fotografii la Chișinău, o îmbinare subtilă între realitate și imaginație
Decenii la rând, maestrul fotograf Mihai Potârniche a surprins prin obiectivul aparatului de fotografiat cele mai înălțătoare momente ale istoriei neamului, lupta pentru libertate, Marile Adunări Naționale, Podurile de Flori, dar și chipurile oamenilor simpli din satele Moldovei. Cu ocazia aniversării a 75 de ani, el și-a surprins admiratorii cu o expoziție de fotografii conceptuale, o îmbinare subtilă între realitate și imaginație.

„Am găsit oamenii aceștia, mi-au plăcut, i-am pus în chenarul ferestrei cu gândul acesta ca o icoană. Dar aici sunt două fotografii conceptuale. Un teatru de la Palanca, Ștefan Vodă, iar aceasta este o ciobăniță, am pus aceste două fotografii din motivul că vin cu truda aceasta, cu pâinea aceasta muncită a părinților noștri”, a spus fotograful Mihai Potârniche.
„O bună parte din aceste fotografii sunt realizate sau regizate de artist și încadrate într-un altfel de spațiu sau reactualizat, conceptualizat subiectul de altă dată și încadrat în actualitatea noastră. Deci, teatrul sau scena vieții este adusă de Mihai Potârniche într-o sală de expoziții”, a spus președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Florentina Breazu.
Prietenii care i-au urmărit decenii la rând activitatea admiră culmile creației atinse de maestrul fotograf, Mihai Potârniche.
„Este un altfel de Potârniche și asta e bine, fiindcă din asta rezultă că artistul nu stagnează, nu stă și așteaptă, dar încearcă să se dezvolte”, a menționat artistul plastic, Simion Zamșa.
„Este un pictor, în primul rând, fiindcă concepe fotografia ca o compoziție, ca un desen perfect, cu o armonie coloristică”, menționat criticul de artă, Tudor Stăvilă.
Fotograful Andrei Mardari lucrează alături de Mihai Potârniche de foarte mulți ani.
„O veșnicie, o veșnicie și o să mai lucrăm! Patriarhul fotografiei basarabene, Mihai Potârniche ca fotojurnalist a arătat chipurile națiunii, locurile natale, tot cu ce trăia acest neam. Aici, în această expoziție vedem că Mihai Potârniche a trecut la alt nivel”, a afirmat Andrei Mardari.
Jurnalista Liliana Popușoi desprinde din fotografii absurdul care-l trăim.
„Ceea ce face Mihai Potârniche, venind cu ceva absolut nou după 50 de ani de activitate în domeniu, este un subtil avertisment că absurdul se înscăunează în societatea noastră sfidând bunul simț”, a declarat Liliana Popușoi.
Mihai Potârniche s-a născut pe 4 inauarie 1951, în satul Păhărniceni, raionul Orhei. Maestrul fotograf a avut peste 50 de expoziții personale în țară și peste hotare.


