Social

Casa-muzeu „Alexandru Donici”, unul dintre cele mai bine păstrate conace ale dinastiei marelui fabulist

Moldovenii
Sursa: Moldovenii

Casa-muzeu „Alexandru Donici” din raionul Orhei reprezintă unul dintre cele mai promovate conace ale dinastiei Donici. Aceasta păstrează, și după aproximativ 180 de ani, atmosfera autentică a epocii în care a trăit marele fabulist. Fiecare cameră, fiecare obiect păstrat spune o poveste despre viața, educația și creația familiei Donici.

Ecaterina Ceban, directoarea Casei-muzeu „Alexandru Donici”, situată în satul cu același nume, a făcut o incursiune în epoca, viața și casa în care s-a născut fabulistul.

Toate obiectele pe care le vedeți, mobilierul acesta atât de frumos cu elemente din Grecia Antică, sunt caracteristice epocii în care a trăit Alexandru Donici, iar covoarele vechi de peste 180 de ani și icoana din ungher ne dovedește că părinții lui au fost oameni credincioși”, a declarat Ecaterina Ceban într-o discuție cu jurnalista Daniela Gherman de la Radio Moldova.

Moldovenii
Sursa: Moldovenii

La Casa-muzeu, fiecare colțișor din cele patru camere ale locuinței reflectă viața și activitatea familiei Donici. De exemplu, în casa mare se regăsește un pian, întrucât, în familiile boierești, copiii erau educați să cunoască cel puțin un instrument muzical.

„Acesta este un instrument foarte vechi, mai avem aici și o masă pentru jocuri de cărți, tot e tipică pentru casele celor înstăriți. (...) Copiii familiei Donici au însușit foarte bine limba franceză”, a mai spus Ecaterina Ceban.

De asemenea, vizitatorii pot admira în muzeu obiectele folosite de dinastia de boieri.

„Vedem o lampă de gaz, podeaua este din stejar puternic, la fel și mobilierul e confecționat din stejar roșu, un lemn foarte prețios. Datorită pereților groși, în casă iarna este cald, iar vara este răcoare”, a precizat Ecaterina Ceban.

În muzeu sunt păstrate și astăzi lucrările marelui fabulist, iar vizitatorii pot descoperi volumele și traducerile care au influențat literatura română.

„Aici putem vedea prima carte de fabule a lui Alexandru Donici, apărută la Iași, care a fost achiziționată rapid de studenți. În anul 1842, a fost publicată cea de-a doua carte de fabule. Donici este cunoscut și ca un important traducător, aducând opere din limba rusă în limba română. Începând cu anul 1835, el a pregătit un ciclu de fabule traduse din lucrările lui Krîlov”, a menționat Ecaterina Ceban, la postul național de radio.

Moldovenii
Sursa: Moldovenii

Un interes aparte prezintă și cabinetul de lucru al scriitorului, un spațiu mic de creație cu un șemineu și o fereastră mare, cu deschidere spre grădină.

„Iată aici, la această masă atât de frumoasă – observați mobilierul din lemn roșu de stejar, dulapul, la fel – și tot aici, la această masă, Donici a creat cele mai frumoase fabule. Acest spațiu continuă să stârnească interesul vizitatorilor. Penele cu care scria erau de gâscă, călimările și setul de scris sunt păstrate aici, la fel și căminul, iar teracota albă, veche de atunci, completează atmosfera autentică a încăperii”, a precizat directoarea muzeului.

Menționăm că, la începutul secolului al XIX-lea, perioada în care s-a născut Alexandru Donici, localitatea era împărțită, partea de sus purtând denumirea Stânca, iar cea de jos - Bezin. Abia în anul 1966 localitatea a preluat numele dinastiei Donici.

Autor: Nicoleta Țarălungă, stagiară

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult