Politic

Portretele consilierilor PAS și PSRM, în fața Primăriei: fracțiunea MAN, apel la votarea bugetului

Portretele consilierilor municipali din fracțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au fost afișate în fața Primăriei Chișinău în cadrul unei acțiuni desfășurate de fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) înaintea unei noi ședințe a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), programată pentru 29 ianuarie.

„Noi, consilierii fracțiunii MAN din Consiliul Municipal Chișinău, suntem aici la o acțiune de protest în fața primăriei Chișinău, însă nu protestăm contra Primăriei sau angajaților Primăriei. Astăzi încercăm să vă arătăm iresponsabilitatea consilierilor din cele două fracțiuni, fracțiunea PAS și fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, care, pe parcursul anului 2025, cel puțin de opt ori, au retras de pe ordinea de zi sau au votat împotriva aprobării bugetului, nu s-au prezentat în lunile noiembrie și decembrie la ședințele CMC și iată că după anul nou, începând cu luna ianuarie 2026, nu se prezintă pentru a discuta și a aproba bugetul pentru 2026”, au acuzat consilierii MAN, formațiune condusă de primarul general, Ion Ceban.

Aleșii locali din PAS și PSRM au fost învinuiți de intenția de a „bloca” activitatea Primăriei Chișinău.

„Facem un apel și un îndemn, deja nu știu a câta oară, pentru acești consilieri din cele două fracțiuni, PAS și PSRM, să vină la ședințele Consiliului Municipal Chișinău, să discutăm proiectul privind taxele locale, proiectul privind bugetul pentru 2026, să înainteze propuneri și să le analizăm, să vedem dacă pot fi identificate finanțe pentru acestea și să votăm bugetul pentru 2026”, a fost mesajul transmis aleșilor locali din cele două fracțiuni.

Consilierii MAN spun că orașul Chișinău traversează astăzi „cea mai frumoasă perioadă”, se dezvoltă vizibil, în fiecare sector apar noi parcuri și spații pentru recreere, iar serviciile sociale devin din ce în ce mai accesibile. Pentru a menține ritmul dezvoltării, este nevoie să fie aprobat bugetul municipal.

Menționăm că, în 2025, Chișinăul a activat cu un buget provizoriu, aprobat prin dispoziția primarului în luna ianuarie. Consilierii PAS și PSRM au refuzat să-l voteze în repetate rânduri, acuzând executivul municipal că l-a prezentat cu întârziere și că, prin votul aleșilor locali, primarul încearcă să „legalizeze” unele cheltuieli nejustificate.

Cele două fracțiuni au refuzat să participe la ședințele CMC când angajații mai multor subdiviziuni municipale au venit să ceară votarea bugetului pentru a-și putea primi salariile și primele la final de an, în contextul rectificărilor bugetare adoptate de Parlament, care au vizat noi transferuri pentru municipalitate.

PAS și PSRM au declarat că nu acceptă să fie șantajați și au acuzat consilierii MAN că pun presiune și induc în eroare angajații întreprinderilor municipale. Ei au cerut Primăriei să nu repete situația din 2025 și să prezinte în timp util proiectul bugetului pentru 2026.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult