Social

Pacienții pot raporta reacțiile adverse la medicamente printr-un formular online anonim

Cetățenii R. Moldova sunt încurajați să raporteze reacțiile adverse sau lipsa eficacității medicamentelor direct pe pagina oficială a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Potrivit instituției, astfel de cazuri sunt insuficient semnalate atât de pacienți, cât și de lucrătorii medicali.

„Subiectul privind reacțiile adverse este, într-adevăr, o mare provocare pentru specialiști, fiindcă nici lucrătorii medicali, nici pacienții nu prea raportează reacțiile adverse la medicamente sau lipsa eficacității medicamentelor. Agenția Medicamentelor a depus un efort colosal ca să ușurăm această sarcină”, a declarat directorul general adjunct al AMDM, Constantin Nedelea, la emisiunea Zi de Zi de la Radio Moldova.

Potrivit acestuia, mecanismul de raportare a fost simplificat considerabil, astfel încât orice persoană poate transmite o sesizare online, inclusiv anonim.

„Practic, intrând pe pagina web oficială a Agenției Medicamentului, oricine, fără a specifica numele, poate să raporteze o reacție adversă sau lipsa eficacității unui medicament. Acest fapt este important”, a subliniat Nedelea.

Republica Moldova este parte a unei platforme internaționale de monitorizare, coordonate de Organizația Mondială a Sănătății, ceea ce permite corelarea informațiilor la nivel global.

„Noi putem să ne sincronizăm cu toate țările, să aflăm dacă pentru același medicament au mai fost raportate reacții adverse sau lipsa eficacității. Iar Agenția Medicamentelor, ca regulator, poate suspenda plasarea pe piață a anumitor medicamente. Dar asta implică un efort consolidat din partea tuturor”, a explicat Nedelea.

În prezent, spitalele publice sunt aprovizionate în principal cu medicamente din Uniunea Europeană, însă pe piață se regăsesc încă produse din Belarus, Federația Rusă, Ucraina, India și China.

„Odată cu aderarea Republicii Moldova la UE, aceste medicamente, cel mai probabil, nu vor mai fi disponibile și noi deja din timp depunem tot efortul să găsim analogi pe piața Uniunii Europene”, a mai spus directorul general adjunct al AMDM.

În același timp, industria farmaceutică autohtonă este în proces de dezvoltare.

„La momentul de față, avem șapte fabricanți autohtoni de medicamente. Reieșind din datele pentru anul 2024, volumul vânzărilor pe piața Republicii Moldova a constituit 22.96 de milioane de euro”, a precizat Nedelea.

Deși suma este modestă raportată la dimensiunea pieței Uniunii Europene, evaluată la circa 488 de miliarde de euro, jumătate din producția autohtonă este destinată exportului.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult