Deținutul evadat în timp ce era escortat la audieri, reținut după câteva ore de căutări

Deținutul de la Penitenciarul nr. 13 din capitală, care a evadat astăzi în timp ce era escortat pentru a fi audiat într-un dosar penal, a fost reținut după câteva ore de căutări. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani cercetat penal pentru furt.
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că acesta a fost prins în sectorul Buiucani al capitalei.
„Pe lângă cauza penală în care este cercetat penal pentru furt, tânărul de 22 de ani urmează să fie cercetat și pentru evadare. În același timp, este în desfășurare ancheta în care este documentată legalitatea acțiunilor polițistului, în timpul asigurării procesului de escortare”, transmite IGP.
Un deținut de la Penitenciarul nr. 13 a reușit să fugă în timp ce era escortat pentru audieri
Un deținut de la Penitenciarul nr. 13 din capitală a evadat în timp ce era escortat pentru a fi audiat într-un dosar penal. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili dacă omul legii care-l însoțea pe deținut nu era în cârdășie cu ultimul.
Potrivit IGP, persoana a reușit să scape de sub supravegherea angajatului care o însoțea.
Oamenii legii au declanșat imediat acțiuni pentru localizarea și reținerea deținutului.
„Conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus inițierea unei anchete de serviciu, pentru a se stabili dacă angajatul poliției a respectat sau nu toate protocoalele prevăzute în contextul unor asemenea acțiuni”, informează IGP.
Reamintim că un caz similar a avut loc acum câteva zile la Penitenciarul nr. 4 – Cricova. Un deținut a evadat prin părăsirea neautorizată a locului de muncă, situat în satul Goianul Nou, comuna Ciorescu, suburbie a capitalei.
CITIȚI ȘI: