Cultură

Dispută între primărie și fanfara „Hasnaș”. Artiștii riscă să rămână fără spațiul de repetiții

Fanfara „Hasnaș” din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, riscă să rămână fără spațiul în care își desfășoară repetițiile, după ce primara localității a emis o somație privind eliberarea încăperii și a pus lacăt la ușă. Decizia a stârnit nemulțumirea membrilor ansamblului și a localnicilor, însă autoritățile locale susțin că spațiul este ocupat abuziv și că nu sunt acoperite cheltuielile de întreținere.

Fanfara „Hasnaș” a fost fondată acum zece ani și a participat la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale, unde a reprezentat satul Hăsnășenii Mari. În prezent, cei 15 instrumentiști ai ansamblului spun că lipsa sălii de repetiții le pune în pericol activitatea.

„Cu câteva zile în urmă am primit o somație de la doamna primar și am fost înștiințați că trebuie să eliberăm spațiul pe care îl deținem pentru activitățile noastre, în sediul Casei de Cultură. Acolo este scris explicit că noi deținem ilegal aceste spații, ceea ce nu este adevărat”, a declarat Andrei Arhirii, conducătorul artistic al fanfarei.

Acesta spune că sala este indispensabilă pentru desfășurarea activității și pentru depozitarea echipamentului

(„Tot inventarul pe care îl avem, toate instrumentele, tot este în spațiul de alături, pentru că este imposibil să gestionezi atâtea lucruri fără un loc de păstrare. Avem instrumente, costume, mobilier. Noi să stăm cu ele în drum?”,* spune Andrei Arhirii.

Și membrii fanfarei afirmă că pierderea sălii ar avea consecințe grave asupra activității artistice.

„Dacă ne va fi luată sala în care noi facem repetiție, va fi o tragedie mare, deoarece nu vom avea unde să ne pregătim pentru concursuri, festivaluri sau chiar concerte”, a spus Iulian Jitaru, instrumentist al fanfarei „Hasnaș”.

De cealaltă parte, primara satului Hăsnășenii Mari susține că spațiul este utilizat fără un cadru legal clar și că Primăria suportă cheltuieli neacoperite.

„Nu vreau să intru în esența financiară a școlii muzicale, dar de la copii se colectează taxe și eu cred că, cât de cât, acestea ar putea acoperi cheltuielile. Haideți să fie și la jumătate de preț, să aibă și Primăria un venit”, a declarat Angela Moroșan, primara localității.

Situația a provocat reacții și în rândul localnicilor, care consideră că fanfara joacă un rol important în comunitate.

„Este un fapt regretabil ca niște copii să rămână fără încăpere din moftul cuiva. Copiii care activează în fanfară sunt copiii noștri, sunt copiii satului, viitorul nostru”, a remarcat Vera Lae, locuitoare a satului Hăsnășenii Mari.

Deocamdată, nu este clar dacă părțile vor ajunge la un compromis. Membrii fanfarei spun că speră într-o soluție care să le permită continuarea activității în sediul Casei de Cultură.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult