Corespondență Dan Alexe | Tratatul de denuclearizare „New START” SUA-Rusia expiră astăzi: vine o perioadă de incertitudine
Noul tratat START, sau New START, cum era cunoscut până astăzi, care limitează și monitorizează arsenalele reciproce ale Rusiei și Statelor Unite, expiră joi, 5 februarie. Cele două puteri nucleare nu au negociat nicio prelungire a tratatului, niciun text nou care să îl înlocuiască. Expirarea tratatului START, menit să reglementeze miile de focoase nucleare ale Rusiei și Americii, deschide o perioadă de incertitudine strategică majoră. China urmărește cu atenție situația.
Este limpede însă că, odată cu sfârșitul programului New START, riscul utilizării armelor nucleare va crește, deoarece unul dintre elementele rămase ale încrederii fragile dintre Rusia și Statele Unite dispare.
Ce prevede tratatul New START?
New START limitează la 700 numărul lansatoarelor nucleare strategice desfășurate și la 1.550 numărul focoaselor nucleare de pe diferitele tipuri de rachete intercontinentale, în principal rachete terestre sau în submarine. De asemenea, ambele părți planificau inspecții pentru a verifica respectarea acestor angajamente.
Odată cu sfârșitul tratatului există riscul ca „potențial ambele state (Statele Unite și Rusia) să își mărească arsenalele nucleare, împreună cu riscul escaladării evenimentelor”.
Sigur, asta nu înseamnă că lumea se îndreaptă spre un conflict nuclear, ci este doar un regres spre situația din timpul Războiului Rece. „Ecuația strategică” va fi mai complexă, având în vedere contextul internațional deosebit de tensionat dintre Statele Unite și Rusia – cu războiul din Ucraina ca fundal – și necesitatea unei reechilibrări globale, luând în considerare toate puterile nucleare, inclusiv China, și dezvoltarea tehnologică accelerată.
Noile tehnologii ale armelor și utilizarea lor ridică într-adevăr o serie de întrebări. Aceasta se referă la apariția inteligenței artificiale și a algoritmilor de analiză în descurajarea nucleară. O dezvoltare tehnologică care riscă să adauge la pericolul deja reprezentat de arsenalele nucleare în sine.
Pentru prima dată de la mijlocul anilor 1970 nu mai există niciun tratat care să lege bilateral Uniunea Sovietică/Rusia și Statele Unite în ceea ce privește reducerea, degradarea sau controlul armamentului.
Scenariile ulterioare posibile
Un scenariu optimist ar vedea acceptarea tacită de către ambele părți a menținerii limitelor actuale, fără mecanisme formale de verificare, în timp ce se negociază o nouă arhitectură de control al armelor adaptată realităților strategice ale secolului XXI. Cu toate acestea, ar exista un risc ridicat de erori de interpretare sau de calcul strategic, iar piețele financiare ar putea considera acest lucru o sursă de instabilitate într-un context deja fragil.
Un alt scenariu prevede o perioadă fără reguli explicite, în care Washingtonul și Moscova și-ar putea extinde arsenalele fără constrângeri legale, exacerbând un climat de neîncredere deja amplificat de războiul din Ucraina și de rivalitățile economice. O astfel de mișcare, potrivit mai multor observatori, ar putea avea impact asupra programelor de apărare și a bugetelor militare și ar putea afecta investițiile publice prioritare, în special în economiile occidentale care se confruntă cu nevoi sociale presante.
Umbra Chinei
Umbra Chinei planează asupra dezbaterilor. Arsenalul Pekinului, până de curând marginal în comparație cu capacitățile americane și rusești, crește rapid și se așteaptă să depășească 1.000 de focoase până în 2030, potrivit Pentagonului. Pekinul a respins deja ideea de a participa la discuții trilaterale cu Washingtonul și Moscova, calificând cererea de a se alinia cu țările ale căror arsenale sunt mult mai mari drept „nerezonabilă”.
Pentru piețe și investitori, această tranziție către o posibilă „nouă normalitate” în chestiuni nucleare strategice s-ar putea traduce printr-o volatilitate sporită în sectoarele apărării, bunurilor cu dublă utilizare (civil-militar) și obligațiunilor guvernamentale. Într-o lume în care cursa înarmărilor s-ar putea relua, prioritățile bugetare naționale s-ar putea concentra din nou pe cheltuielile militare, în detrimentul investițiilor în infrastructură nemilitară și inovare.
