Nebunie la Istanbul: N'Golo Kanté a fost întâmpinat la aeroport de mii de suporteri ai lui Fenerbahçe

Mijlocașul francez N'Golo Kanté a fost întâmpinat de mii de suporteri ai lui Fenerbahçe la sosirea sa la Istanbul ca jucător al uneia dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Turcia. Ținuți la distanță de gardurile de protecție, aceștia s-au adunat în jurul aeroportului pentru a-l vedea pe campionul mondial din anul 2018. La sosire, Kanté a fost înconjurat de fotografi și de mai mulți admiratori îmbrăcați în costume, care l-au ajutat să se apropie de suporterii extaziați.
După o lungă serie de evenimente, Kanté a crezut că va rămâne în Arabia Saudită la Al-Ittihad, însă a în cele din urmă a semnat cu clubul din Turcia.
Mijlocașul, care pe 29 martie va împlini 35 de ani, își propune ca prin evoluțiile sale la Fenerbahçe să convingă selecționerul Franței că merită să participe la Cupa Mondială de fotbal din vara acestui an.