Social

Medicul cercetat penal pentru viol, concediat de la Spitalul Clinic de Psihiatrie

Medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug, cercetat penal pentru viol, nu mai activează la Spitalul Clinic de Psihiatrie, anunță Ministerul Sănătății. Acesta a fost concediat începând cu 6 februarie, deși autoritățile spuneau, cu o zi mai devreme, că nu depistaseră încălcări în activitatea acestuia.

Contractul individual de muncă al acestuia a fost încetat la data de 6 februarie 2026, în baza ordinului emis de conducerea instituției medicale, cu aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de concediere, în conformitate cu prevederile Codului muncii. Actualmente, persoana vizată nu mai desfășoară activitate medicală în nicio instituție medicală din subordinea ministerului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Instituția condusă de ministrul Emil Ceban avea, pe 5 februarie, alt mesaj cu referire la acest caz, unul care a stârnit indignarea internauților.

Pe cazul medicului anesteziolog-reanimatolog, în anul 2021, Curtea Supremă de Justiție a dispus încetarea procesului penal. Totodată, Spitalul Clinic de Psihiatrie a inițiat o anchetă internă și a suspendat din funcție medicul pe durata acesteia. Comisia nu a constatat abateri în exercitarea profesiunii de medic și faptele de care este învinuit nu sunt legate de îndeplinirea actului medical. Astfel, acesta și-a reînceput activitatea pe data de 26 decembrie 2025. Ministerul Sănătății nu are mecanisme legale de a interpreta deciziile instanțelor de judecată sau de a se pronunța asupra vinovăției unei persoane”, informa ieri ministerul.

Totuși, instituția preciza că spitalul în care lucrează Boris Meșteșug analizează activitatea acestuia prin prisma prevederilor Codului deontologic al lucrătorului medical și al farmacistului, potrivit căruia „lucrătorul medical și farmacistul au obligația să se abțină de la orice act sau faptă care poate prejudicia imaginea, prestigiul sau interesele legale ale instituției în care activează sau ale pacientului”.

Coaliția Națională „Viața Fără Violență” a lansat un apel public prin care a solicitat demiterea medicului Boris Meșteșug, retragerea licenței și investigarea cazurilor de abuz sexual asupra copiilor și femeilor.

„Organizațiile și persoanele semnatare își exprimă îngrijorare față de decizia Ministerului Sănătății de a-l restabili în funcție pe medicul anesteziolog reanimatolog Boris Meșteșug, cercetat penal pentru abuz sexual, răpire, tentativă de viol și acțiuni perverse asupra copiilor. Considerăm că această decizie afectează grav încrederea publică în sistemul medical și descurajează victimele să raporteze fapte de abuz sexual. Reîncadrarea în funcție a unei persoane cercetate pentru infracțiuni sexuale grave pune în pericol siguranța copiilor și a pacienților și subminează principiile statului de drept”, a menționat Coaliția Națională „Viața Fără Violență”.

Menționăm că, potrivit unei investigații RISE Moldova, medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug a fost cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani.

Cazurile de viol au avut loc în anii 2010 și 2011, iar procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

După opt ani de judecată, magistrații Curții Supreme de Justiție au hotărât în 2021 încetarea procesului, invocând „erori de procedură penală”, fără a examina pe fond acuzațiile de viol și abuz asupra copiilor.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult