POLIȚIA confirmă: Drona găsită în extravilanul satului Sofia nu era periculoasă
O dronă depistată în extravilanul satului Sofia, raionul Drochia, nu prezenta pericol, potrivit concluziilor preliminare ale experților Poliției. În urma verificărilor efectuate de specialiștii Secției tehnico-explozive, s-a stabilit că aparatul este de model Gerbera și nu avea încărcătură explozivă.

Autoritățile precizează că perimetrul a fost imediat securizat după sesizare, iar obiectul a fost supus examinării tehnice. Poliția reamintește cetățenilor că, în cazul depistării unor astfel de obiecte zburătoare sau suspecte, este strict interzisă apropierea de acestea, fiind necesară alertarea imediată a autorităților la numărul unic de urgență 112.
Drona a fost observată pe un teren din afara localității Sofia, în direcția satului Lazo. Oamenii legii continuă monitorizarea situației și îndeamnă populația să respecte indicațiile forțelor de ordine, pentru a evita orice risc.
Andrian Tighineanu este cel care a găsit drona rusească. El locuiește în satul Sofia și se îndrepta spre ferma pe care o deține în localitatea vecină.
„Am văzut un obiect necunoscut, mi-a părut ceva straniu. Când m-am apropiat, am văzut elicea. Am sunat la 112, am anunțat că am observat un obiect necunoscut, pentru că am presupus că era vorba de o dronă. E lungă de 1.50 – 1.70 metri. Până acum numai am auzit, dar acum am văzut cu ochii mei”, spune locuitorul satului Sofia, Adrian Tighineanu.
Satul Sofia din raionul Drochia se află la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de granița cu Ucraina. Localnicii spun că zgomotul atacurilor comise de armata rusă asupra Ucrainei se aud rar în localitatea lor. Faptul că o dronă, chiar și una care nu transporta explozibil, a căzut pe un teren de lângă satul lor în sperie pe oameni.
„Cum să nu ne fie frică? Practic în toate raioanele cade câte una. Trebuie să-i ajutăm mai mult pe ucraineni și așa vom scăpa. Războiul e război. Ucrainenii nu dau înapoi, nu cedează și nici nu au dreptul să o facă, pentru că e pământul lor”, ne împărtășește un localnic.
„Ce putem face noi? Ne este frică, dar ce avem de făcut?”, se întreabă o femeie din Sofia.
De la începutul războiului din Ucraina, au fost înregistrate aproximativ 20 de incidente în care drone lansate de Rusia sau fragmente din acestea au căzut pe teritoriul Republicii Moldova.
Printre cele mai recente cazuri de acest fel se mai numără și o dronă căzută peste o casă, în raionul Florești, pe 25 noiembrie 2025, precum și cea găsită și transportată, pe 3 decembrie 2025, cu motoblocul de localnici prin satul Pepeni din Sângerei.
Drept răspuns la aceste incidente repetate, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat ferm acțiunile Federației Ruse, calificându-le drept dovezi ale unui război hibrid constant. Convocat de fiecare dată pentru explicații la MAE, ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a cerut așa-numite că dronele căzute pe teritoriul Republicii Moldova ar fi de fabricație rusă.
CITIȚI ȘI:
- O dronă, depistată în apropierea satului Lazo din Drochia. MAE: „O potențială amenințare la adresa securității cetățenilor”
- Drona cu explozibil, căzută la Crocmaz, a lăsat mai mulți locuitori fără lumină încă de la ora 02:00: „Numai o aripă este cât omul de mare”
- Dronă „plimbată” cu motocultorul la Sângerei: a fost găsită de un localnic pe un deal din apropierea localității