Economic

Marcel Spatari susține că absorbția fondurilor europene din Planul de Creștere al UE depinde de ritmul reformelor asumate

Absorbția fondurilor europene din Planul de Creștere al Uniunii Europene (UE), în valoare de 1.9 miliarde de euro, depinde de ritmul reformelor asumate, susține președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Marcel Spatari. Inițiativele legislative legate direct de finanțările europene vor reprezenta o prioritate pentru Guvern și Parlament. Potrivit lui Spatari, principala problemă este capacitatea slabă a instituțiilor pentru a implementa proiectele mari de infrastructură, precum spitalele regionale, care necesită ani de pregătire și execuție.

„Nu pot să spun că există reforme mai sensibile. Sunt, de fapt, câteva niveluri de prioritate, de la trei milioane de euro până la 15 milioane de euro. Adică sunt foarte multe acțiuni în agenda de reforme și cea mai sensibilă acțiune sau cele mai importante prioritare acțiuni au acest volum de finanțare de 15 milioane de euro. Dacă faceți matematica din 1.9 miliarde, veți vedea că sunt foarte multe astfel de priorități”, a menționat Marcel Spatari, în emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Precizăm că anterior, autoritățile din Republica Moldova au anunțat că preconizează primirea unei noi tranșe din Planul de Creștere al Uniunii Europene în valoare totală de 1.9 miliarde de euro după 1 martie 2026, ca urmare a progreselor în implementarea reformelor.

Amintim că, în iulie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat deblocarea primei tranșe din Planul de Creștere pentru R. Moldova, fiind vorba despre 270 de milioane de euro. Ulterior, în septembrie 2025, a fost debursată o tranșă de aproximativ 19 milioane de euro, a doua din acest pachet de sprijin.

Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană este cel mai amplu și ambițios pachet de sprijin financiar din istoria Republicii Moldova în valoare de 1.9 miliarde de euro.

Acordul de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova a fost semnat la 9 mai 2025.

CITIȚI ȘI:

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult