Zeci de persoane, inclusiv preoți, au intrat forțat în biserica din Dereneu: poliția a înregistrat cazul

Un grup de aproximativ 150 de persoane, inclusiv preoți și reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a pătruns forțat în biserica din localitatea Dereneu, raionul Călărași, după ce a rupt cordonul format de oamenii legii. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), cazul a fost înregistrat în seara zilei de 10 februarie.
Oamenii legii precizează că grupul ar fi fost organizat cu implicarea primarului localității, iar acțiunile au avut loc contrar prevederilor legale. În momentul pătrunderii forțate în lăcașul de cult, în interior se aflau și copii, care, susține Poliția, au fost supuși unei presiuni emoționale în urma celor întâmplate.
„Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii la momentul actual documentează incidentul”, notează sursa citată.
Precizăm că mai mulți localnici protestează, în ultima perioadă, la biserica din Dereneu, solicitând acces în biserică. Aceștia contestă trecerea parohiei la Mitropolia Basarabiei și spun că „biserica este a satului”.
Tensiunile au escaladat și la sfârșitul lunii ianuarie 2026, când la această biserică s-au produs îmbrânceli, fiind necesară intervenția poliției pentru a calma situația. Potrivit informațiilor apărute anterior în presă, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei din Dereneu, alături de primarul socialist al localității, Vasile Revenco, s-ar fi opus fizic procedurii de preluare legală a bisericii de către Mitropolia Basarabiei.
Recent, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat într-un briefing că situația ar face parte dintr-o „campanie deliberată” împotriva Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse. Acesta a acuzat autoritățile de încercări de „confiscare cu forța a bisericilor” și a cerut protejarea lăcașului de cult, precum și tragerea la răspundere a celor responsabili. Pe de altă parte, ministrul Culturii, Cristian Jardan, face apel la respectarea hotărârilor judecătorești definitive, subliniind că „situația nu trebuie să fie exploatată politic, în special de unii deputați care instigă lumea la ură”.
Conflictul de la Dereneu durează de mai mulți ani și are la bază disputa dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei privind dreptul de folosință asupra Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
În 2017, parohul Florinel Marin și o parte dintre enoriași au decis aderarea la Mitropolia Basarabiei, care aparține de Biserica Ortodoxă Română. În 2018, un grup de localnici a spart ușa bisericii, a schimbat lacătul și l-a alungat pe preot, iar în lăcaș a fost instalat Alexandru Popa, numit de Mitropolia Moldovei.
Deși Florinel Marin a continuat să oficieze slujbe, litigiul privind dreptul de folosință a ajuns în instanță și s-a încheiat definitiv în iunie 2025, când CSJ a decis că Mitropolia Moldovei nu are drept legal asupra bisericii.
CITIȚI ȘI: