Acord nou între R. Moldova și Ucraina privind cooperarea tehnico-militară: Fără implicare în acțiuni ofensive și fără trupe străine

Republica Moldova și Ucraina vor coopera în domeniul tehnico-militar, în baza unui nou acord bilateral care urmează să fie negociat și semnat de cele guvernele ambelor state. Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat, pe 11 februarie, avizul consultativ privind inițierea negocierilor pentru actualizarea cadrului de cooperare dintre Chișinău și Kiev, în contextul evoluțiilor tehnologice și al noilor realități de securitate din regiune.
Noul document va înlocui acordul semnat în 1993 și va pune accent pe cooperarea tehnologică și schimbul de expertiză, fără a afecta statutul de neutralitate al Republicii Moldova, a anunțat președinta Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman.
Potrivit acesteia, acordul actual urmează să fie adaptat la realitățile tehnologice și la noile necesități din domenii precum cercetare, inovare, securitate cibernetică și logistică.
„Versiunea actualizată a acestui acord se referă strict la cooperare și schimb de expertiză în domenii precum cercetare, inovare, securitate cibernetică, logistică și utilizarea tehnologiilor moderne în scopul protejării infrastructurii critice și îmbunătățirii serviciilor publice”, a menționat deputata.
Printre exemplele concrete de cooperare, enumerate de Doina Gherman, se regăsește utilizarea dronelor cu aplicații civile pentru monitorizarea culturilor agricole, supravegherea hotarelor, monitorizarea traficului rutier sau verificarea liniilor electrice.
Obiectivul este dezvoltarea și producerea acestor tehnologii în Republica Moldova, pentru a consolida capacitățile locale și a reduce dependența de importuri.
În același timp, documentul conține prevederi privind respectarea neutralității constituționale a Republicii Moldova.
„Acordul include garanții clare privind respectarea neutralității constituționale. Totodată, stabilește expres că nicio activitate realizată în temeiul prezentului acord nu va contribui, direct sau indirect, la desfășurarea sau participarea la acțiuni militare, implicarea în acțiuni ofensive sau dislocarea de trupe militare străine pe teritoriul țării”, a precizat Doina Gherman.
Ministerul Apărării are, în prezent, peste 120 de tratate internaționale bilaterale în domeniul militar, iar procese similare de actualizare a acordurilor au avut loc anterior și cu alte state partenere, precum România, Germania sau Franța.
CITIȚI ȘI: