Manchester City a obținut o nouă victorie în Premier League

Manchester City a obținut a 16-a victorie în actuala ediție a primei divizii engleze de fotbal. În etapa a 26-a, echipa antrenorului spaniol Pep Guardiola a învins cu 3:0 acasă pe FC Fulham, marcând toate golurile în prima repriză. „Citadinii" au deschis scorul în minutul 24 prin ghanezul Antoine Semenyo, jucător care a contribuit și al doilea gol al echipei-gazdă marcat de Nico O'Reilly în minutul 30.
Norvegianul Erling Braut Haaland a punctat în minutul 39 și a ajuns la 22 de goluri înscrise în această ediție de campionat. După această victorie, Manchester City a adunat 53 de puncte în clasament, față de cele 56 ale liderului Arsenal Londra, care diseară va juca pe terenul lui FC Brentford.
Aston Villa Birmingham și-a consolidat locul 3 după victoria cu 1:0 pe teren propriu în fața lui Brighton and Howe Albion. Partida de pe Villa Park a fost una încrâncenată. În minutul 86, mijlocașului Jack Hinshelwood și-a dat autogol, după ce inițial, Tyrone Mings, fundașul echipe-gazdă, reluase balonul cu capul.
Aston Villa are în clasament 50 de puncte, cu 5 mai mult dacât a patra clasată, Manchester United.
Într-un alt meci al etapei a 26-a, FC Liverpool a învins cu 1:0 în deplasare pe FC Sunderland. În minutul 61, fundașul olandez Virgil van Dijk a marcat după cornerul executat de egipteanul Mohamed Salah.
FC Liverpool se află pe treapta a șasea în clasament, cu 42 de puncte, însă s-a apropiat la un punct de Chelsea Londra și la 3 de Manchester United. Cele trei echipe aspiră la calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.