Aderare UE

Drumuri mai bune, dar beneficii inegale: Cum văd locuitorii din Bălți sprijinul Uniunii Europene

Republica Moldova își intensifică pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană, accelerând reformele în justiție, administrație publică, economie și educație, iar Bruxelles-ul investește tot mai mult în țara noastră, a declarat ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko.

„În general, Uniunea Europeană investește tot mai mult în țara voastră. Avem un Plan de Creștere în valoare de 1.9 miliarde de euro, bani care urmează să fie cheltuiți în următorii ani. Investim în educație, în sănătate, la fel investim și în justiție – un sector extrem de important”, a declarat diplomata.

În teritoriu, însă, percepțiile sunt diferite.

La Bălți, unii locuitori spun că văd deja rezultate concrete - drumuri mai bune și progrese în sectorul IT.

Alții, însă, afirmă că beneficiile proiectelor europene nu se resimt încă în viața lor de zi cu zi și că schimbările întârzie să ajungă în comunitățile locale.

„Cred că Moldova se dezvoltă în diferite ramuri acum: în IT, în medicină. Sistemul de învățământ trece printr-o restructurare”, afirmă o locuitoare.

Alții constată progrese, dar și carențe. „Drumurile, da, s-au îmbunătățit, desigur, dar medicina încă lasă de dorit. Oricum, investițiile sunt mai mari în orașe, iar în sate trebuie să se investească mai mult”, spune un bărbat.

Există și opinii critice privind ritmul schimbărilor. „La Bălți, în general, e bine. În Moldova se începuse un proiect de reparație a drumurilor, dar cumva s-a stopat”, afirmă o altă femeie.

Unii cetățeni spun că nu simt direct impactul proiectelor europene. „Proiecte europene? Nu am auzit nimic. De obicei, ele nu ajung la noi, oamenii simpli. Chiar dacă Europa alocă fonduri, nu ajunge la noi”, a declarat o altă persoană intervievată.

Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a sprijini în continuare localitățile Republicii Moldova și de a face asistența cât mai vizibilă pentru cetățeni.

„Trebuie să parcurgem acest traseu împreună, pentru a fi cât mai aproape, vizibil și tangibil prin asistența pe care o oferim cetățenilor”, a subliniat Iwona Piórko.

De-a lungul anilor, la Bălți au fost implementate, cu sprijinul Uniunii Europene, proiecte în domeniul educației, culturii și turismului. Totodată, au fost realizate investiții în eficiența energetică și modernizarea transportului public din municipiu.

CITIȚI ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult