Social

Președinta Maia Sandu a numit un nou șef la SPPS

Alexandru Harea va conduce Serviciul de Protecție de Pază de Stat (SPPS). Acesta va prelua noua funcție pe 18 februarie curent.

Decretul de numire în funcție a lui Harea a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 12 februarie.

Alexandru Harea are o experiență de peste 20 de ani în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, unde a ocupat funcții de conducere în planificarea apărării, politici de apărare și conducerea unităților de menținere a păcii.

De-a lungul carierei, el a participat la misiuni internaționale și naționale de menținere a păcii, inclusiv în cadrul operațiunilor ONU din Coasta de Fildeș (UNOCI) și Siria (UNDOF).

Noul șef al SPPS este absolvent al Colegiului Militar „Alexandru cel Bun” și al Universității de Stat din Moldova și deține titlul de master în studii strategice, obținut la Colegiul de Război al Armatei SUA.

SPPS a rămas fără șef pe 11 noiembrie 2025, după ce Vasile Popa a depus cerere de demisie. Tot atunci a demisionat și unul dintre adjuncții lui Popa, Vitalie Lupașcu.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult