Următoarea rundă de negocieri pentru pacea din Ucraina va avea loc la Geneva, pe 17 și 18 februarie

O nouă rundă a negocierilor trilaterale Ucraina – SUA – Rusia va avea loc la Geneva pe 17-18 februarie, cu scopul de a avansa procesul de pace în Ucraina. Kievul merge la discuții cu aceeași echipă ca la întâlnirea precedentă din Abu Dhabi, în timp ce Rusia a schimbat conducerea delegației, trimițându-l pe asistentul lui Putin și unul dintre principalii arhitecți ai propagandei ruse, notează RBK-Ucraina.
„Delegația ucraineană a început deja pregătirile pentru această întâlnire”, a declarat secretarul Consiliului Național pentru Securitate și Apărare (CNSA) al Ucrainei, Rustem Umerov.
Și purtătorul de cuvânt al liderului rus, Dmitri Peskov, a informat că următoarea rundă de negocieri trilaterale va avea loc în perioada 17 - 18 februarie curent.
Potrivit lui Peskov, delegația rusă va fi condusă de Vladimir Medinski, asistentul lui Vladimir Putin. Presa rusă anunță că țara-agresor va fi reprezentată la negocieri de cel puțin 15 persoane.
Din componența grupului de negocieri al rușilor va face parte și adjunctul ministrului rus de Externe, Mihail Galuzin.
Ucraina merge la întâlnirea cu Rusia cu aceeași componență a grupului de negocieri care a participat la întâlnirea anterioară din Abu Dhabi.
„Împreună cu mine, din componența delegației vor face parte Kirilo Budanov, Andrei Gnatov, David Arahamia, Serghei Kislița și Vadim Skibițki”, a adăugat secretarul CNSA.
Acesta a subliniat că echipa de negocieri a fost formată ținând cont de componentele militare, politice și de securitate ale procesului.
„Vom lucra la soluții concrete în limitele stabilite de șeful statului. Scopul rămâne neschimbat – o pace durabilă și stabilă. Ne pregătim pentru o muncă serioasă și responsabilă”, a concluzionat Umerov.
Rusia, însă, a decis să modifice componența delegației sale. De data aceasta, în locul șefului Serviciului de informații militare al Rusiei, Igor Kostiukov, delegația va fi din nou condusă de Vladimir Medinski, cel care a mai condus și anterior delegațiile rușilor la negocierile cu Ucraina.
Numirea lui Vladimir Medinski ca șef al delegației ruse indică faptul că Kremlinul reduce nivelul negocierilor, notează RBK-Ucraina. Rusia trimite o persoană care nu ocupă funcții înalte de stat și nu are autoritatea de a lua decizii reale.
Medinski este asistentul lui Putin și unul dintre principalii autori ai propagandei ruse moderne. Rolul său nu este să negocieze, ci să transmită directivele ideologice ale Kremlinului.
El a mai condus grupul de negocieri, iar singurul rezultat real al participării sale a fost schimbul de prizonieri. În toate celelalte chestiuni, negocierile au intrat într-un impas.
CITIȚI ȘI: