Externe

Departamentul american al Energiei: COVID-19 ar fi rezultatul unui accident produs într-un laborator din China

Departamentul american al Energiei consideră că un accident într-un laborator din China se află, probabil, la originea pandemiei de COVID-19, potrivit noilor concluzii dezvăluite duminică de mass-media, care subliniază totuși divergențele persistente între agențiile de securitate din SUA, informează AFP, citată de Agerpres.

Noi informații au înclinat analiza departamentului de partea ipotezei scurgerii, potrivit unor surse anonime citate de The Wall Street Journal, The New York Times și CNN. Ziarele insistă însă că această nouă analiză este publicată „cu un nivel scăzut de încredere” de către departament, care supraveghează laboratoarele de biologie.

Departamentul Energiei se alătură FBI, potrivit cotidianului economic, în estimarea potrivit căreia pandemia apărută la începutul anului 2020, care a ucis aproape șapte milioane de persoane și a perturbat activitățile la nivel mondial, este rezultatul unei manevre greșite într-un laborator din China.

În opinia altor patru agenții de informații americane, COVID-19 a avut loc prin transmitere naturală, în timp ce alte două sunt nehotărâte, conform Wall Street Journal.

„Pentru moment, nu a apărut niciun răspuns definitiv din partea comunității de informații în această privință”, a declarat duminică pentru CNN consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan.

La jumătatea lunii februarie, șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) s-a angajat să facă totul pentru a obține „un răspuns” cu privire la originea COVID-19, negând ferm informațiile conform cărora organizația ar fi renunțat la investigația sa.

Comunitatea științifică consideră crucială cunoașterea originii acestei pandemii pentru a se putea lupta mai bine sau chiar pentru a o evita pe următoarea.

Citește mai mult