O samă de cuvinte | Martiriul sau martirajul limbii? Cazna, însă, în orice caz
Un cuvințel foarte urat mi-a zgâriat recent urechile: martiraj. Verificând, am descoperit cu mâhnire - deși era previzibil - că această mică oroare a intrat deja în dicționare, în DEX de pildă.
Monstruoasa vorbă, chiar dacă a primit un statut cvasi-oficial, merită definitiv evitată. Sunt câteva asemenea cuvinte si expresii pocite sau folosite anapoda care n-ar trebui să intre în vocabularul unui om normal constituit si cu decență. Martirajul nu este procesul prin care devenim martiri, căci acela e ceea ce s-a numit tradițional „martiriu”. În franceză, de unde le-am luat, „martir” și „martiriu” sună la fel și sunt distinse doar grafic: martirul este „martyr”, iar caznele prin care trece el, adică martiriul, sunt: „martyre”. Mai recent a apărut însă la noi acest hidos echivalent, fals franțuzism: „martiraj”!... Cei care țin la limbă nu vor folosi însă acest cumplit fals neologism, evitând astfel să participe și ei la martiriul limbii. Martiraj nu există in franceză.
Trebuie subliniat asta, căci pe lângă englezirea excesivă a limbii se mai răspândește, mai ales prin mediile pretins intelectuale, si o nouă re-franțuzire. Auzim si citim tot mai des vorbe precum siaj, vrie sau suicid (ce-o fi rău cu sinuciderea, afară de faptul că e un păcat, nu știm). La comentatorul Cristian Tudor. Popescu am văzut chiar „mizanplas”, masculinizat barbar in „mizanplasul”.
Dar la fel de iritantă, deși ambii termeni există de două secole in română, este confuzia intre marjă și margine. Or, „marjă” și „margine” nu sunt același lucru. Nu mai scrieți: „În marja reuniunii s-a discutat” (dosarele Epstein, intervenția în Irak, definiția termenului „marjă" etc), ci spuneți: „Pe/In marginea întâlnirii s-a discutat” etc. Adică: neoficial, în margine, în culise, incidental, accesoriu.
Marja in schimb e altceva decât marginea: „marja" unei foi de tipografie (termen tehnic), „marjă” de libertate (cât spațiu de manevră ai?), marjă de câștig la bursă.
„Marja” e un spațiu vag, potențial, ipotetic. „Marginea”, in schimb, e muchia sau limita concretă, fizică. Doar în franceză cele două sunt omofone, altminteri în marja mea de libertate retorică vă spun că unii sunt aduși la marginea exasperării când văd că se confundă „marjă” și „margine”.
În orice alte circumstanțe, "marja" este doar o pompozitate despre care se crede că ar aduce seriozitate discursului, ceva echivalent cu folosirea unor cuvinte precum „a lectura” în loc de simplul, omenescul, „a citi”.
Sinucidere - suicid
— „Vezi, te rog”, îmi zise el, „nu-l lăsa pe vecinul dumitale să se sinucidă; uite-l, își înghite cuțitul”. (rafinatul Pașadia, despre grobianul Gorică Pirgu, în «Craii de Curtea-Veche» al lui Mateiu Caragiale)
„Sinucidere”… Așa s-a spus întotdeauna… Dar unul dintre cele mai nesuferite cuvinte intrate de curând în limba pompoșilor și afectaților este acel „suicid” acolo unde înainte se spunea omenește „sinucidere”.
Că „suicid” e o absurditate franțuzită vezi dacă încerci să-l descompui sau să derivi un verb din el. Căci „sinuciderea” este „uciderea de sine”, dar „suicid”? Uciderea de „su-”? A unui porc? („sus” e numele latinesc al porcului)…
Cât despre verb, oare cum ar suna fraza din «Craii» lui Mateiu Caragiale: — „Nu-l lăsa pe vecinul dumitale să se suicidă”?…
