Republica Moldova a rămas fără reprezentanți la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia. Alina Stremous a avut o evoluție modestă în cursa de sprint

Cursa de biatlon, proba sprint pe distanța de 7,5 kilometri, s-a desfășurat în condiții meteo dificile. Înainte de start a nins, iar ceața a pus stăpânire pe traseu. Alina Stremous a fost a 17-a la start.
După 3 ratări la tragere, ea a ajuns la finiș abia pe locul 73. Ea a ratat clasarea în primele 60 de clasate și, deaceea, nu va mai putea concura în proba de urmărire, astfel încheindu-și evoluțiile la Jocurile Olimpice din Italia.
"Nu știu, nu am o explicație. Poate și condițiile meteo. Nu știu ce să zic. Nu știu ce va fi în continuare. Nu pot zice nimic. Nu găsesc explicații.", a spus după cursă Alina Stremous
Campioană olimpică în cursa de sprint pe distanța de 7,5 kilometri a devenit norvegianca Maren Kirkeeide. Franțuzoaica Oceane Michelon a cucerit medalia de argint, iar compatrioata acesteia, Lou Jeanmonnot, s-a ales cu bronzul.
Alina Stremous era ultima reprezentantă a Republicii Moldova care mai rămăsese în concurs. În pofida evoluției modeste la sprint, totuși, ea a obținut pentru țara noastră cel mai bun rezultat la această ediție a Jocurilor Olimpice. Locul 14 în proba individuală.