Social

Conflict într-un taxi din capitală: un pasager ar fi scos arma și l-ar fi amenințat pe șofer cu moartea

Un pasager a scos o armă și a îndreptat-o spre un taximetrist din Chișinău, amenințându-l cu moartea. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 14 februarie. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, șoferul transporta un pasager de pe bulevardul Moscova spre sectorul Centru al capitalei, când între cei doi ar fi izbucnit un conflict verbal.

Conform declarațiilor taximetristului, în timpul deplasării, pasagerul ar fi scos o armă de model necunoscut și ar fi îndreptat-o spre el, amenințându-l cu moartea. Șoferul a sesizat imediat autoritățile.

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Centru, cu suportul angajaților Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, au intervenit și au reușit să identifice și să rețină suspectul. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, cetățean străin.

În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, arma a fost depistată și ridicată pentru expertiză.

Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru amenințare cu omor. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar acțiunile procesuale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

CITIȚI ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult