Sport

Loïc Meillard a cucerit a treia sa medalie la Jocurile Olimpice de iarnă!

TNT Sports
Sursa: TNT Sports

Loïc Meillard a câștigat concursul de slalom la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d'Ampezzo. Pârtia Stelvio a dat mari bătăi de cap schiorilor, iar abandonurile au fost numeroase și acest aspect a dus la un final dramatic! Atle Lie McGrath a condus după prima manșă și avea un avans confortabil. Norvegianul a gafat într-un moment-cheie și a fost nevoit să abandoneze.

McGrath a avut un moment de furie în care și-a aruncat bețele și a dorit să fie singur. Schiorul nu a dat dovadă de fair-play în momentul când a părăsit incinta complexului sportiv de la Bormio fără să-i felicite pe medaliații olimpici.

În aceste condiții, Loïc Meillard a devenit campion olimpic, cucerind a treia sa medalie la această ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Elvețianul s-a mai clasat pe locul 2 în concursul de combinată alpină și pe 3 - în cel de slalom uriaș.

Austriacul Fabio Gstrein și-a menținut parcursul curat, iar în final a cucerit medalia de argint.

Un alt specialist al probei, norvegianul Henrik Kristoffersen, s-a clasat pe locul 3 și a intrat în posesia medaliei de bronz.

Românul Alexandru Ștefănescu a obținut o clasare onorabilă. Schiorul bucureștean a încheiat pe treapta a 30-a a clasamentului, după ce în prima manșă s-a situat pe locul 32.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult