Traversare cu risc pe un pod inundat din Bălți. Poliția a închis accesul

Un pod pietonal din Bălți, construit în perioada sovietică, a devenit un adevărat pericol pentru trecători. În urma precipitațiilor abundente, nivelul apei în râul Răut a crescut semnificativ, iar construcția metalică a fost parțial inundată. Cei care au încercat să traverseze au fost nevoiți să dea dovadă de echilibristică pentru a ajunge de pe un mal pe celălalt.
Imaginile surprinse în zonă arată cum oamenii se țin de balustradă și înaintează cu pași nesiguri, sperând să nu alunece. Unii pietoni au ales să se cațăre pe marginea podului pentru a evita apa acumulată pe suprafața acestuia
„Ați văzut cum au traversat copiii podul? Au urcat pe balustradă. Credeți că este normal? Nu. Au ajuns cu picioarele ude”, spune un locuitor.
Bărbatul consideră că soluția ar fi una clară: „Trebuie ridicat podul, mai ales că nu e vară.”
Alți oameni spun că problema nu este nouă. „Nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. Se întâmplă des. Ar trebui să facă mai bine”, afirmă o femeie.
Un alt localnic atrage atenția că podul este intens circulat: „Puterea care este trebuie să îmbunătățească acest pod și să-l înalțe. Pe aici trec mulți oameni, iar în apropiere este și o școală.”
După aproape o jumătate de zi în care podul a fost traversat în aceste condiții, polițiștii au decis să îngrădească accesul pentru a preveni eventuale incidente.
Podul pietonal peste râul Răut face legătura între străzile Caraciobanu și Strîi, în zona Cartierului 10 din Bălți. Construcția datează din perioada sovietică, iar ultima reparație a fost efectuată în urmă cu cinci ani.
Pentru prevenirea unor situații similare, autoritățile locale îndeamnă oamenii să folosească doar drumurile practicabile și să evite apropierea de zonele inundate.
CITIȚI ȘI: