Social

Exporturile de vinuri moldovenești către Ucraina, în pericol după suspendarea importurilor de carne

Exporturile de produse vitivinicole moldovenești către Ucraina ar putea fi afectate după ce Republica Moldova a suspendat temporar importurile de carne din această țară. O eventuală interdicție ar genera pierderi de circa 35 de milioane de dolari, însă negocierile bilaterale continuă, iar protecția consumatorilor rămâne prioritatea autorităților a declarat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

„Balanța comercială a Ucrainei și Moldova arată un pic altfel și dacă noi zicem că pierdem partea vitivinicolă, care mai mult este destinată distilatelor și divinurilor în mare parte, sigur că nu ne-am dori să pierdem această oportunitate de a livra și a exporta în continuare, dar pe cealaltă parte vrem și am lăsat mesaj foarte clar și sper că suntem înțeleși și la nivelul diplomației cu ambasadele, cu miniștrii, omologi cu care comunicăm, agențiile de resort, ca să putem asigura acele garanții pe care le așteaptă și cetățenii noștri. (..)E o pierdere pentru sector, că noi penetrăm orice țară, orice piață pe care avem posibilitatea și ar fi o pierdere, evident, dar sper să nu ajungem la aceste discuții”, a declarat ministra.

Ea a subliniat că măsurile recente privind suspendarea importurilor de carne din Ucraina au fost luate pentru a proteja consumatorii moldoveni, însă acestea ar putea fi reluate treptat, dar sub „un control mai riguros ca să ne asigurăm că loturile de carne de pasăre care intră în țară sunt sigure”.

„Prioritatea noastră numărul unu este protecția consumatorului. În contextul depistării de către autoritatea responsabilă a acelor substanțe interzise care nu au drept să se regăsească în produsele alimentare, am solicitat niște clarificări și garanții că tot ce certifică partea ucraineană ca calitate e sigur și pentru consumatorii noștri”.

În ceea ce privește capacitatea internă de a acoperi eventualele lipsuri , ministra a explicat că sectorul avicol autohton are o creștere rapidă și fermele locale pot asigura continuitatea pieței, la fel, procesatorii au și alte piețe, precum Polonia sau România, astfel că riscurile de a nu putea acoperi piața sunt minime.

Amintim că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a decis suspendarea temporară a importului de carne de pasăre și produse derivate din carne de pasăre din Ucraina. Decizia autorităților de la Chișinău se bazează pe rezultatele unor investigații care au arătat prezența substanței interzise metronidazol, un antibiotic periculos pentru sănătate, în loturi de furaje importate anterior din Ucraina.

Pe 9 ianuarie, ANSA a suspendat temporar și importul furajelor combinate din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, după ce în cadrul controalelor oficiale au fost depistate reziduuri ale aceleiași substanțe interzise în probe de ser sanguin, furaje și ouă provenite din exploatații avicole.

Tot la începutul lunii ianuarie, cel puțin 110.000 de păsări au fost nimicite în urma a 17 controale efectuate în depozite de hrană, ferme și abatoare din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, după descoperirea metronidazolului în probele de ser și furaje.

CITIȚI ȘI:

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult