„Pozițiile diferă, negocierile au fost dificile” - Zelenski acuză Rusia că tergiversează acordul de pace

Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, desfășurate la Geneva și mediate de Statele Unite, s-au încheiat miercuri, 18 februarie, după doar două ore de discuții, fără un progres vizibil. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris tratativele drept „dificile” și a acuzat Moscova că încearcă să tergiverseze ajungerea la un acord.
„Putem vedea că s-au făcut unele progrese, dar deocamdată pozițiile diferă, pentru că negocierile au fost dificile”, a declarat Zelenski, adăugând anterior că Rusia „încearcă să prelungească negocierile care ar fi putut ajunge deja în faza finală”.
Discuții „intensive”, dar fără rezultat concret
Șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a afirmat că a doua zi de negocieri a fost „intensivă și substanțială”, iar ambele părți lucrează la formularea unor decizii care ar putea fi transmise președinților celor două state, notează Reuters.
De cealaltă parte, negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinski, a anunțat că vor urma noi runde de discuții, fără a preciza o dată exactă. Surse ruse au descris prima zi a negocierilor drept „foarte tensionată”, menționând că discuțiile au durat aproximativ șase ore și au avut loc în formate bilaterale și trilaterale.
În același timp, reprezentantul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că a fost înregistrat un „progres semnificativ” după prima zi a negocierilor de la Geneva dintre Ucraina, SUA și Rusia.
Negocierile au loc pe fondul presiunilor venite din partea președintelui SUA, Donald Trump, care a declarat recent că „Ucraina ar trebui să vină rapid la masa negocierilor”. Într-un interviu acordat platformei Axios, Zelenski a spus că „nu este corect” ca Washingtonul să ceară public concesii doar Kievului, nu și Moscovei.
Liderul ucrainean a reiterat că orice plan care ar presupune cedarea unor teritorii pe care Rusia nu le controlează în regiunea Donbas ar fi respins de populație în cazul unui referendum.
De asemenea, autoritățile ucrainene insistă pentru o implicare mai activă a aliaților europeni în procesul de pace. Zelenski a declarat înaintea reuniunii de miercuri că sprijinul statelor europene este „indispensabil”. Franța, Germania și Regatul Unit și-au exprimat în mod repetat susținerea pentru poziția Kievului.
Rusia ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea și părți din Donbas, iar atacurile recente asupra infrastructurii energetice au lăsat sute de mii de persoane fără căldură și electricitate în plină iarnă.
Întâlnirea de la Geneva are loc cu doar câteva zile înainte de împlinirea a patru ani de la invazia pe scară largă lansată de Rusia în 2022.
CITIȚI ȘI: