EUROVISION | „Viva, Moldova!”, piesa care a făcut diaspora să plângă și străinii să spună „mă simt moldovean”

Piesa „Viva, Moldova!”, cu care Satoshi va reprezenta Republica Moldova la Eurovision Song Contest 2026, a devenit un fenomen online. Versiunea extinsă a melodiei, lansată pe YouTube, a depășit 434 de mii de vizualizări și a generat aproape 900 de comentarii. Dincolo de cifre, însă, reacțiile spun o poveste care depășește granițele R. Moldova.
„Este cântecul dorului”
Printre cele mai distribuite și apreciate mesaje sunt cele ale moldovenilor plecați peste hotare.
O tânără crescută în Italia scrie că melodia „spune povestea noastră – a celor plecați, a celor crescuți departe, dar care nu au încetat niciodată să iubească locul din care provin”.
„M-am născut în Moldova, dar am crescut în Italia însă inima mea va purta mereu parfumul rădăcinilor mele. Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați, a celor crescuți departe, dar care nu au încetat niciodată să iubească locul din care provin. Este cântecul dorului, al speranței și al iubirii pentru țara noastră”, scrie tânăra din Italia.
„Vom vota această piesă cu toată inima și sperăm să ajungă cât mai sus, poate chiar în top 5 la acest Eurovision, pentru că merită. Moldova nu este doar un loc pe hartă, este o parte din noi, cea mai frumoasă țară din lume” o moldoveancă crescută în Italia.
Un alt comentariu rezumă o generație întreagă: „Generația care a crescut cu părinții împrăștiați prin lume la muncă.”
„Acest cântec reprezintă exact ceea ce ne dorim cu toții. Moldova este astăzi o țară în creștere, un loc pe care întreaga Europă îl admiră și vrea să îl descopere. Chiar și cei dintre noi care am crescut departe de casă simțim o mândrie imensă și abia așteptăm să-i aducem onoare. Poate că, într-o zi, vom avea șansa să ne întoarcem și să fim parte din frumusețea ei direct, nu doar prin amintiri sau prin dor. Acest cântec este mai mult decât muzică – este vocea unei țări care renaște și a oamenilor săi care nu își uită niciodată rădăcinile”, scrie Cristina Nunu.
Pentru mulți, „Viva, Moldova!” nu este doar un refren energic, ci o punte între cei de acasă și cei plecați – între copilărie și maturitatea trăită departe.
„Mă face să mă simt moldovean” – un val de susținere globală
Din Europa până în America de Sud, spectatorii spun că emoția lui „Viva, Moldova!” îi face să își deschidă inima și să se identifice cu mesajul piesei. Comentariile arată cât de puternic a rezonat melodia:
„Perfect zămislit pentru Eurovision! Baftă, Satoshi, Aliona, Advahov și întregii echipe! Concentrare maximă pe versiunea de scenă live. Trebuie să fie un show spectaculos și voci excepționale! Eurovision Moldova 2027!”, spune alt internaut din România.
„Daaaa, mă, daaa, prima versiune când am ascultat-o am spus și o spun din nou: va rupe la televot la Viena, ca și Zdob și Zdub. 12 puncte din România!”, scrie alt fan din România.
„Chiar dacă nu sunt moldovean, această piesă mă face să mă simt ca unul dintre voi”, spune alt internaut
„Viața zbuciumată într-o piesă. Bravo, bro, ai dat lovitura cu melodia!”, scrie alt internaut.
„Sunt din Ibiza și am râs cu poftă la partea cu «Palma de Mallorca»! Mult succes! Este un hit adevărat, chiar ar putea câștiga!”
Un spectator din Grecia transmite: „Îmi place foarte mult! Succes în Viena!” – susținere simplă și directă dintr-o țară europeană fană Eurovision.
Iar din Canada vine căldura unei inimi internaționale: „Cele mai bune urări din Canada! Această piesă transmite bucurie și energie!”
Un suporter din Venezuela spune: „Piesa e fantastică și plină de viață. Veți câștiga!”
Și din Australia un mesaj scurt dar clar: „12 puncte de la Australia!”
Energia și mesajul pro-Europa
Un fan, impresionat de vibe-ul piesei, a scris:
„Combinația de ritm, limbi și mesajul pro-Europa, pentru mine Moldova este surpriza acestui Eurovision!”, scrie alt internaut din România.
„Este genială melodia aceasta, o ascult pe repeat de o săptămână și nu mă mai satur. Frumos mesajul fraților noștri moldoveni; pe lângă ritm și combinația de limbi latine, mesajul subtil pro-Europa se simte pentru cine chiar ascultă. Eu cred că Moldova câștigă anul acesta, va fi surpriza. Respect!”
„Felicitări! Este atât de specific generației Z, ne place tuturor. Dragoste din România.”
Comentariile pozitive vin din țări din întreaga lume: din Grecia, Serbia, Spania, Italia, Polonia, Australia, Canada și America de Sud. De la simpla apreciere a melodiei la declarații afective precum „Moldova va câștiga!”, susținerea fanilor pare deja consolidată.
Moldova, „inima Europei”?
Într-un concurs unde televotul face diferența, sutele de mesaje internaționale adunate sub clipul oficial arată că emoția și energia piesei lui Satoshi ating oameni din culturi diferite.
Mulți dintre ei spun că, ascultând „Viva, Moldova!”, Simt Moldova nu doar ca pe o țară, ci ca pe o stare de spirit. Și dacă Eurovision este despre unire prin muzică, atunci reacțiile de pe YouTube spun totul: Satoshi nu este doar un concurent — este deja titularul inimilor fanilor din întreaga lume.
Satoshi va reprezenta Republica Moldova la Eurovision Song Contest 2026 de la Viena cu piesa „Viva, Moldova!”, după ce a obținut punctajul maxim atât din partea juriului, cât și a publicului în Finala Națională organizată de Compania „Teleradio-Moldova”.
La anunțarea rezultatelor, artistul a mulțumit pentru „încredere și suport” și a declarat că va reprezenta cu demnitate, pe scena internațională, „colțișorul nostru de pământ”.

Republica Moldova va evolua în prima semifinală a concursului, programată pentru 12 mai, alături de Georgia, Portugalia, Croația, Suedia, Finlanda, Grecia, Muntenegru, Estonia, San Marino, Polonia, Belgia, Lituania, Serbia și Israel.
Cea de-a doua semifinală va avea loc pe 14 mai, iar Marea Finală a celei de-a 70-a ediții Eurovision este programată pentru 16 mai 2026. Primele zece țări din fiecare semifinală se vor califica în finală, în urma votului combinat al publicului și al juriilor naționale.
Republica Moldova participă în acest an pentru a 20-a oară la Eurovision Song Contest, concurs muzical care marchează, în 2026, 70 de ani de la prima ediție, organizată în 1956, în Elveția. De-a lungul celor șapte decenii, Eurovision a devenit unul dintre cele mai urmărite evenimente muzicale din lume, cu sute de milioane de telespectatori anual.
R. Moldova a debutat în competiție în 2005, reușind chiar de la prima participare să se califice în finală. Cel mai bun rezultat al Republicii Moldova la Eurovision rămâne locul trei, obținut în 2017 de SunStroke Project cu piesa „Hey Mamma”. De-a lungul anilor, R. Moldova s-a remarcat și prin prestații memorabile semnate de Zdob și Zdub, Nelly Ciobanu sau Pasha Parfeni, artiști care au consolidat identitatea țării pe scena europeană
Un alt element definitoriu este consistența calificărilor: R. Moldova se numără printre țările cu una dintre cele mai ridicate rate de acces în finală raportat la numărul de participări, în special în ultimul deceniu.
La nivel internațional, Eurovision a evoluat dintr-un concurs exclusiv muzical într-o platformă culturală majoră, unde identitatea națională, mesajele sociale și inovația scenică joacă un rol tot mai important. În ultimii ani, competiția a devenit și un barometru al industriei muzicale europene, lansând artiști care au cunoscut ulterior succes internațional.
Ediția din acest an este una simbolică nu doar prin aniversarea a 70-a de existență a concursului, ci și prin revenirea Republicii Moldova în competiție, după o pauză, într-un context de interes crescut din partea fanilor și a presei internaționale.
CITIȚI ȘI:
- VIDEO | „Viva, Moldova!”: Satoshi a câștigat Selecția Națională Eurovision 2026 și va reprezenta Republica Moldova la Viena
- „Consider că noi avem ce oferi lumii”: Primele declarații ale lui Satoshi, după ce a câștigat Finala Eurovision Moldova
- Cine este Satoshi, artistul care va reprezenta R. Moldova la Eurovision
- În chimonou cântând despre R. Moldova sau versuri „din mai multe limbi”: Cum răspunde Satoshi criticilor de după victoria din Finala Națională Eurovision 2026