Cultură

Daniel David și Mircea Dumitru, la Chișinău: „Doar o societate bazată pe cunoaștere asigură o viață mai bună”

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit dezbaterea publică „Educația și știința într-o societate bazată pe cunoaștere: implicații pentru timpurile noastre”. Evenimentul a reunit două personalități marcante ale mediului academic din România – Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, și Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, ambii foști miniștri ai Educației și Cercetării.

Dezbaterea a oferit participanților prilejul de a reflecta asupra direcției reformelor din învățământul superior și cercetare, într-un context marcat de transformări rapide și provocări globale.

Rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat importanța unei viziuni comune în spațiul românesc și european.

„Este foarte important nu numai pentru spațiul românesc, ci și pentru spațiul european să dăm răspuns la întrebarea «Quo vadis?». Unde mergem noi în continuare când vorbim despre reforme în învățământul superior și în știință? Eu văd USM puternic încadrată în spațiul românesc și european, dar doar împreună putem să răspundem provocărilor zilei”, a declarat acesta.

Participanții au arătat interes pentru temele abordate. „Suntem foarte interesați, doar învățăm în această universitate”, a spus o studentă.

Un alt participant a menționat că este important să audă opiniile unor personalități renumite, mai ales că sunt discutate probleme de filosofie, antropologie și sociologie. „Sunt personalități renumite și este interesant să le auzim opiniile, mai ales că sunt abordate probleme de filosofie, antropologie, sociologie, de care eu sunt interesat”, spune tânărul.

Rolul științei într-o societate modernă

În intervenția sa, Mircea Dumitru a atras atenția asupra neîncrederii crescânde în cunoașterea științifică.

„Sunt mulți oameni care pun la îndoială valabilitatea cunoașterii științifice atunci când luăm decizii importante din punct de vedere politic. Cred că știința poate și trebuie să răspundă la problemele globale, sociale și politice, dar, în același timp, trebuie să-i convingem pe concetățenii noștri să asculte mesajul științei”, a afirmat vicepreședintele Academiei Române.

La rândul său, Daniel David a subliniat că dezvoltarea unei societăți prospere este imposibilă fără investiții în cercetare.

„Credem că angajamentul clasic euro-atlantic într-o societate bazată pe cunoaștere trebuie să rămână, fiindcă doar o societate bazată pe cunoaștere îți asigură o viață mai bună. Iar dacă vrei o societate bazată pe cunoaștere, nu poți decât să dezvolți știința, fiindcă știința este cea care produce cunoaștere”, a declarat rectorul Universității „Babeș-Bolyai”.

Discuțiile vor continua la universitățile din București și Cluj, unde a fost invitat și rectorul USM, pentru a împărtăși experiența și a participa la noi dezbateri despre rolul educației și al științei în societatea contemporană.

CITIȚI ȘI:

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult