Politic

„Nu există un alt popor care își dorește pacea mai mult decât ucrainenii”: Ambasadorul Paun Rohovei, interviu în exclusivitate la Moldova 1

Ucrainenii sunt „pregătiți pentru a obține pacea”, iar primele lucruri care ar trebui decise la negocierile de pace cu Federația Rusă și Statele Unite ale Americii, aflate în plină desfășurare, țin de „oprirea completă a focului”, după care oferirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina.

Într-un interviu oferit în exclusivitate postului public de televiziune Moldova 1, la împlinirea a patru ani de la declanșarea de către Federația Rusă a războiului în statul vecin, ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Paun Rohovei, a declarat că, pentru a obține pacea, sunt necesari câțiva pași esențiali.

Primul pas pe care vrem să-l obținem în cadrul acestor negocieri este oprirea focului. Nu un armistițiu, dar oprirea completă focului atât pe linia frontului, în aer, pe apă, cât și a atacurilor asupra marilor orașe din Ucraina. Acest lucru ne va permite să creăm condiții pentru a ne așeza la masa tratativelor pentru a negocia pacea, fără precondiții. (...) Al doilea moment care ne interesează foarte mult sunt garanțiile de securitate. După ce va fi oprit focul și se va atinge mult așteptata pace, Ucraina are nevoie de securitate, deoarece Rusia nu a fost, nu este și nici nu va fi niciodată un partener credibil. De aceea, e nevoie de niște garanții stabile, bine punctate, garanții de securitate pentru Ucraina", a declarat diplomatul, la emisiunea „Dimensiunea diplomatică” de la postul public de televiziune.

Diplomatul ucrainean și-a exprimat speranța că, pe teritoriul Ucrainei, vor fi dislocate ,,trupe internaționale de menținere a păcii pentru o primă etapă”.

Interviul integral cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, va fi difuzat duminică, 22 februarie, de la ora 20:00, la Moldova 1 și va putea fi urmărit inclusiv pe YouTube și pe pagina de Facebook a postului public de televiziune.


Principalele teme abordate de ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Paun Rohovei, în interviul oferit pentru Moldova 1:


CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult