Social

Campionat de robotică la Chișinău: 250 de elevi și-au pus la încercare ingeniozitatea

Un număr de 250 de elevi pasionați de tehnologii și-au pus la încercare ingeniozitatea în cadrul campionatului „FIRST Tech Challenge”. Participanții au construit și programat roboți capabili să sorteze și să propulseze mingi. Organizați în echipe, adolescenții nu doar că au proiectat roboții, dar au și gestionat bugete, au căutat sponsori și și-au împărțit responsabilitățile, exact ca într-un startup.

Echipa „IaloTech” vine din Ialoveni. Elevii Liceului „Petre Ștefănucă” au fost sponsorizați cu 16 mii de lei de Primăria Ialoveni și de un furnizor local de servicii de internet. Fără acești bani, construcția robotului nu ar fi fost posibilă nici pe jumătate, spun adolescenții.

„Am lucrat aproximativ două luni. Ne-a luat mult timp să printăm piesele. În ultimele săptămâni ne-am adunat în fiecare zi, am stat până târziu la școală să terminăm robotul. El este programat să ia mingi, să le sorteze după culoare, verde și violet și apoi să le împuște în ordine, ca să luăm mai multe puncte”, a spus Dumitru Luca, elev.

Șase elevi de la liceul din Stăuceni au construit un robot în doar trei săptămâni.

„Avem cercuri de robotică, pe care le frecventăm de câteva ori pe săptămână, dar în ultima vreme, cu acest concurs, am fost nevoiți să venim în fiecare zi. Parcursul a fost destul de provocator, iar robotul, ne-am dat seama că nu este atât de ușor de făcut”, a menționat eleva Anastasia Pîrliu.

Vitalie Chihai, în vârstă de 16 ani, este din orașul Cahul. De doi ani urmează cursuri de robotică și, alături de colegii săi, s-a înscris la concurs.

„Procesul de creare a robotului a fost unul destul de dificil, deoarece prima dată venim cu un robot nu basic, nu unul din starter chit, dar am încercat să îl facem noi singuri, să îl proiectăm noi, să facem tot de la zero. Din această cauză, a fost un pic greu, dar în principiu, totul a fost bine și suntem gata să câștigăm acest concurs”, a afirmat elevul Vitalie Chihai.

Competiția FIRST Tech Challenge oferă participanților experiență practică, într-un mediu asemănător unui startup, unde trebuie să identifice soluții, să gestioneze resurse și să colaboreze eficient pentru atingerea obiectivelor. Organizatorii subliniază că astfel, adolescenții își dezvoltă gândirea critică și abilitățile de leadership.

„Competiția este jurizată de experți din Republica Moldova și din România, iar arbitrul principal este din Statele Unite. Copiii trebuie să lucreze la un robot în cadrul echipei formate din până la 15 membri. Trebuie să organizeze evenimente prin care să promoveze educația STEAM. Să promoveze științele, ingineria, matematica, tehnologiile”, a declarat coordonatoarea programului „Clasa Viitorului”, Liliana Beleac.

Echipele câștigătoare vor reprezenta Republica Moldova la competițiile internaționale de robotică, atât la nivel european, în Olanda, cât și la nivel mondial, în Statele Unite ale Americii.

FIRST Tech Challenge Moldova face parte din Programul Național de Robotică Educațională și se desfășoară sub egida Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.

CITIȚI ȘI:

Cornelia Cornea

Cornelia Cornea

Autor

Citește mai mult