Sport

S-a tras cortina peste Jocurile Olimpice de iarnă din Italia! Ceremonia de închidere s-a desfășurat la "Arena di Verona" și a oferit un spectacol grandios

După săptămâni de competiții, emoții și momente memorabile, marele eveniment sportiv a ajuns la final. Întitulând-o "Frumusețe în acțiune", cereomonia de închidere a oferit diferite feluri de frumusețe prezente la Milano-Cortina 2026, de la artă la natură, relații umane și sport. Regizată de Alfredo Accatino și Adriano Martella, festivitatea a implicat 440 de artiști și muzicieni, 800 de metri pătrați de LED.

Drapelul Italiei a fost adus în scenă de cetățeni din comunitățile gazdă ale Jocurilor Olimpice, imnul Italiei fiind interpretat de Paolo Fresu și de Corul Fundației Verona Olympic Arena.

Flacăra olimpică a fost adusă în arenă într-o sticlă de Murano, creată de Lino Tagliapietra, un maestru sticlar în tradiția venețiană. Drapelele comitetelor olimpice naționale participante au intrat în Verona Olympic Arena, urmate de sportivi, care au intrat toți împreună în același timp, conform tradiției ceremoniei de închidere.

Portdrapelul Republicii Moldova a fost Iulian Luchin, schiorul care a avut aceeași misiune și la ceremonia de deschidere. Tânărul sportiv a concurat la Jocurile Olimpice din Italia în proba de schi fond.

La parada sportivilor au participat în jur de 1 500 de olimpici, puțin peste jumătate din totalul participanților la Jocuri. Focurile de artificii, interzise în Verona din cauza impactului asupra animalelor, au fost înlocuite cu un spectacol de lumini.

Ceremonia a durat două ore și jumătate, iar aproape de final primarii orașelor Milano și Cortina d'Ampezzo au predat drapelul Jocurilor președintei Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry.

Aceasta l-a transmis reprezentanților regiunilor franceze Provence-Alpes-Côte d'Azur și Auvergne-Rhône-Alpes, gazdele următoarei ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030.

La finalul ceremoniei, flacăra olimpică a fost stinsă în două locații: la Arcul Păcii din Milano și în Piazza Dibona din Cortina d'Ampezzo.

Cea de-a 25-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă s-a desfășurat în perioada 6-22 februarie în mai mult locații din nordul Italiei.

Citește mai mult