Ucraina își extinde producția de drone: Fabrică deschisă în Regatul Unit

Prima fabrică ucraineană de producție a dronelor și-a început activitatea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a anunțat, pe 25 februarie, fostul comandant-șef al armatei ucrainene, în prezent ambasador al Ucrainei la Londra, Valeri Zalujnîi.
Complexul de producție aparține companiei Ukrspecsystems.
Ambasadorul Zalujnîi a scris pe canalul său de Telegram că centrul de inginerie va rămâne în Ucraina, iar liniile de producție vor fi relocate în Regatul Unit.
„Ucraina luptă în condiții de atacuri constante cu rachete, distrugere a infrastructurii și amenințări la adresa capacităților de producție. Inginerii noștri dezvoltă soluții inspirate direct din experiența frontului. Sistemele nu sunt perfecționate pe baza cercetărilor teoretice, ci în urma testelor din acțiuni reale de luptă. De aceea, lansarea producției în Regatul Unit are o logică strategică profundă. Nu este vorba de mutarea centrului de greutate din Ucraina, ci de extinderea capacităților noastre comune și crearea unui al doilea nivel de reziliență, care să asigure continuitatea producției”, a declarat Zalujnîi.
Potrivit ambasadorului, această inițiativă comună oferă Ucrainei „stabilitate și posibilitatea unei planificări pe termen lung”.
Pentru Regatul Unit, proiectul aduce noi locuri de muncă și consolidarea propriei industrii de apărare, prin accesul la tehnologii testate în condiții reale de război modern.
Informația privind acordul de producție comună dintre Londra și Kiev a fost făcută publică la sfârșitul lunii iunie 2025.
Atunci, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a [anunțat](Proiectul OCTOPUS: Londra va produce drone de apărare antiaeriană pentru Ucraina), în urma întâlnirii cu premierul britanic Keir Starmer, că o colaborare în acest domeniu va permite Ucrainei să obțină „finanțare stabilă pentru proiecte strategice”, cum ar fi producția de drone interceptoare și drone cu rază lungă de acțiune.
Amintim că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a primit, pe 13 februarie curent, prima dronă ucraineană produsă în Germania. Capacitatea actuală de producere este de 10.000 de unități pe an, iar dronele pot fi utilizate pentru misiuni de luptă, recunoaștere sau sprijin logistic. Aceste sisteme sunt puse direct la dispoziția armatei ucrainene, a anunțat atunci ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
Boris Pistorius a subliniat, totodată, că nu numai Ucraina beneficiază de primirea acestor dispozitive, ci și Germania, și, prin extensie, Europa câștigă de pe urma experienței și datelor acumulate de țara invadată.
CITIȚI ȘI: