Producția cărnii de porc, scădere de 35% în 2025 din cauza pestei porcine

Industria cărnii de porc din Republica Moldova a înregistrat, în ultimii 20 de ani, cea mai spectaculoasă transformare, însă în 2025 a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza focarelor de pestă porcină, susține expertul economic Veaceslav Ioniță.
Potrivit acestuia, focarele au afectat două cele mai mari ferme de porci din țară și au generat o scădere de 35% a producției și pierderi bugetare semnificative.
În 2024, fermele comerciale au atins un maxim istoric de aproximativ 39 de mii de tone de carne de porc, însă în 2025 producția a scăzut dramatic, estimativ la peste 27 de mii de tone.
În urma micșorării producției locale, importurile au crescut de 14 ori față de media ultimilor 30 de ani.
Dacă, anterior, erau importate aproximativ 1.000 de tone anual, în 2025 volumul a depășit 11 mii de tone, susține expertul economic Veaceslav Ioniță.
„Industria cărnii de porc este una strategică pentru economia națională. Atunci când produce carne de două miliarde de lei, cum a fost în 2024, generează până la 8.5 miliarde de lei vânzări în economie. Fiecare leu produs în acest sector mai aduce alți trei lei în ramurile conexe. La fel, creșterea porcinelor asigură consumul a o treime din cerealele crescute în Republica Moldova și asigură dezvoltarea altor ramuri cum ar fi industria de furaje premix, shrot și alți aditivi furajeri”, a subliniat Veaceslav Ioniță.
Economistul afirmă că sectorul cărnii de porc este unica ramură agricolă inclusă în top 10 ramuri ale economiei naționale după încasările per angajat, ajungând la 2.2 milioane lei anual per salariat. Ramura asigură circa 1.100 locuri de muncă directe în fermele comerciale și generează alte aproape 4.700 de locuri de muncă pe lanțul valoric, oferind activitate pentru aproape 6.000 de persoane.
Astfel, sprijinul statului pentru depășirea efectelor pestei porcine nu reprezintă o cheltuială, ci o investiție care poate fi recuperată în maximum doi ani, prin relansarea producției și creșterea încasărilor bugetare, consideră Ioniță.
Fermele afectate anul trecut de pesta porcină și-au reluat activitatea
Amintim că, anul trecut, aproximativ 118 mii de porci au fost sacrificați pentru a limita răspândirea virusului de pestă porcină, inclusiv 65 de mii de animale de la o fermă din Roșcani, Anenii Noi, și 45 de mii de la o altă fermă din Cimișeni, Criuleni.
La începutul acestei luni, autoritățile din domeniul sanitar au anunțat că fermele afectate de pesta porcină anul trecut și unele dintre cele mai mari din țară, și-au reluat activitatea. Totodată, proprietarii fermei de porcine din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, anunțau public că nu au primit până în prezent despăgubiri din partea statului. Aceștia susțineau că dosarele pentru despăgubiri au fost depuse încă din toamna anului trecut, iar toate măsurile sanitar-veterinare au fost respectate integral.
În același timp, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a precizat ulterior că despăgubirile urmează a fi alocate, iar în prezent este în curs de elaborare o nouă hotărâre de Guvern pentru a clarifica mecanismele de compensare și a permite intervenții mai rapide.
Totodată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că săptămâna trecută au fost depistate noi focare de pestă porcină africană: unul la un mistreț în raionul Leova, satul Sărata-Răzeși, și altul la porci domestici în orașul Sângera, municipiul Chișinău. Potrivit instituției, în același interval de timp au fost lichidate trei focare de pestă porcină africană, iar alte patru sunt aproape eradicate.
Consumul total de carne de porc în Republica Moldova este de circa 57 de mii de tone anual, reprezentând peste 50% din consumul total de carne al populației.
În ultimii trei ani, structura consumului a fost următorul: 50% carne de porc, 45% carne de pasăre, 4% carne de vită și 1% alte tipuri de carne.
Consumul mediu anual de carne în R. Moldova este de 65 kg pentru fiecare persoană, dintre care 33 kg sau puțin peste jumătate revine cărnii de porc.
CITIȚI ȘI: