Diaspora

Peste 100 de moldoveni din Israel, Qatar și Emiratele Arabe Unite au cerut asistență consulară și informații

Reuters / Fum dens se ridică deasupra portului Jebel Ali din Dubai după ce Iran a lansat atacuri cu rachete și drone ca represalii pentru loviturile militare ale Statelor Unite și Israel asupra Iranului, 1 martie 2026
Sursa: Reuters / Fum dens se ridică deasupra portului Jebel Ali din Dubai după ce Iran a lansat atacuri cu rachete și drone ca represalii pentru loviturile militare ale Statelor Unite și Israel asupra Iranului, 1 martie 2026

Peste 100 de cetățeni ai Republicii Moldova aflați în statele din Orientul Mijlociu au contactat misiunile diplomatice pentru asistență consulară sau informații, în contextul escaladării conflictului din regiune, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit instituției, cele mai multe solicitări de asistență consulară au fost recepționate de Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel - opt cetățeni au cerut sprijin consular.

Alte cinci solicitări au fost înregistrate la Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar, acreditată prin cumul pentru Statul Kuweit, dintre care patru din Qatar și una din Kuweit.

În Emiratele Arabe Unite, doi cetățeni moldoveni au solicitat asistență consulară în probleme legate de cazare, iar situațiile au fost soluționate.

Totodată, ambasada de la Abu Dhabi, acreditată și pentru Arabia Saudită și Bahrain, a recepționat 96 de apeluri telefonice care nu au necesitat intervenție consulară, fiind oferite informații privind măsurile de securitate, situația spațiului aerian și alte clarificări operative.


Tensiunile din Orientul Mijlociu au perturbat serios traficul aerian, iar mai mulți moldoveni sunt blocați în Israel, Emiratele Arabe Unite sau alte state din regiune, unde spațiul aerian a fost închis. Din Israel, în prezent, se poate ajunge cu autocarul în Egipt, de unde pot fi identificate curse aviatice spre alte destinații.

Reprezentanții Aeroportului Internațional „Eugen Doga” - Chișinău au anunțat că mai multe curse spre Dubai și Tel Aviv au fost anulate, iar pasagerii sunt îndemnați să verifice permanent statutul zborurilor.

În Emiratele Arabe Unite, autoritățile din Dubai și Abu Dhabi au cerut hotelurilor să prelungească șederile turiștilor care nu pot pleca, iar în Abu Dhabi costurile de cazare pentru oaspeții blocați vor fi acoperite de autorități.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Celula de Criză monitorizează permanent evoluțiile și reiterează apelul la calm, vigilență și informare exclusiv din surse oficiale.

Potrivit datelor oficiale, în Israel locuiesc aproximativ 13 mii de cetățeni ai Republicii Moldova, iar în Emiratele Arabe Unite - circa 1.250.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult