Social

Alarmă privind starea Nistrului: râurile mici, „foarte poluate”, iar albia se colmatează

imagine-simbol
Sursa: imagine-simbol

Problemele râului Nistru revin în prim-planul dezbaterilor publice, pe fondul presiunilor tot mai mari generate de poluarea agricolă, urbană și industrială, dar și de schimbările climatice. Participanții la o dezbatere publică au atras atenția că starea rețelei hidrografice este pe alocuri alarmantă, iar ecosistemul râului are de suferit. În același timp, autoritățile susțin că sunt în desfășurare acțiuni pentru îmbunătățirea managementului durabil al acestei resurse vitale.

Potrivit președintei Comitetului Districtului Bazinului Hidrologic Nistru, Ana Jeleapov, agricultura reprezintă principalul factor de poluare a apelor, din cauza utilizării pe scară largă a fertilizanților. Situația este și mai gravă în cazul afluenților, unde infrastructura de epurare învechită nu face față necesităților.

„Noi avem două surse mari de poluare. Primul grup de surse de poluare noi îl numim poluarea difuză, care vine din agricultură. Al doilea grup este poluarea punctiformă, poluarea din localități. (…) Totuși principalul poluator este sistemul agricol”, a declarat Ana Jeleapov.

Aceasta a explicat că efectele sunt vizibile mai ales în cazul râurilor mici, calitatea apei în ele fiind încadrată în cele mai slabe clase.

„Și acest lucru se exprimă anume prin calitatea apei râurilor mici, care este practic de clasa 4-5. (…) 1-2 este foarte bună, 3 este moderat poluată, după asta 4-5 - poluată și foarte poluată. Deci râurile mici, în totalitatea lor, sunt caracterizate prin apă foarte poluată și principalii poluatori aici sunt fosfații, azotații”, a precizat cercetătoarea.

O altă problemă majoră este colmatarea albiei râului, semnalată de primarul comunei Telița din raionul Anenii Noi, Rodica Rusu. Potrivit acesteia, albia Nistrului nu a fost curățată de peste 30 de ani, iar consecințele devin tot mai evidente pentru localitățile riverane.

„Râul pur și simplu se nămolește. Tot mai multe insule de nisip, prundiș aduse de apele pluviale apar pe râul Nistru, plus că este în scădere însuși debitul apei la râul Nistru, din care motiv ecosistemul de pești este în dereglare, dispar specii de pești”, a declarat Rodica Rusu.

Edilul a atras atenția și asupra riscurilor pentru securitatea aprovizionării cu apă potabilă și a făcut apel la negocieri pentru asigurarea unui debit mai mare de apă.

„Cred că Comisia din partea Republicii Moldova ar trebui să negocieze un pic, totuși, mai multă apă pentru Republica Moldova, pentru că aici vorbim nu doar de apa pe care trebuie să o punem în pahare, noi vorbim de un ecosistem, de comunități. Râul este nu doar acea arteră, este și plămânul”, a subliniat Rodica Rusu, menționând că pădurile de pe maluri se usucă din cauza insuficienței de apă.

La rândul său, șeful Direcției Bazinale Nistru din cadrul Instituției Publice Naționale „Apele Moldovei”, Alexandru Cojocari, a declarat că autoritățile au intensificat implementarea planurilor de management durabil al râului.

„Dacă anterior era, de exemplu, o execuție a acțiunilor în proporție de 40-50%, acum noi suntem în proporție de peste 60%. Vă dau un exemplu elocvent: despre stația de epurare Soroca se vorbește de foarte mulți ani. Este elaborată documentația tehnică și am înțeles că sunt la etapa finală de achiziții pentru a contracta agentul economic care va construi această stație de epurare”, a declarat Alexandru Cojocari.

Acesta a avertizat că intervențiile sunt necesare inclusiv pentru a evita eventuale sancțiuni în contextul alinierii la standardele europene. Totodată, a menționat că proiectele recente din domeniul alimentării cu apă includ obligatoriu și componenta de canalizare, spre deosebire de anii precedenți.

Râul Nistru reprezintă o sursă strategică de apă pentru Republica Moldova și Ucraina. În prezent, asigură apă potabilă pentru aproximativ 80% din populația Republicii Moldova și pentru 99% din locuitorii municipiului Chișinău, deservind în total circa 8,5 milioane de oameni din cele două state.

Materialul difuzat la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova poate fi ascultat mai jos.

Cristina Prisacari

Cristina Prisacari

Autor

Citește mai mult