Economic

Guvernul sprijină asigurările agricole: 70% din cost, acoperit din fonduri publice

Guvernul va continua să acopere 70% din costul primei de asigurare în agricultură, lăsând fermierilor o contribuție de 30%. Decizia a fost aprobată în ședința Executivului din 4 martie, iar finanțarea se va acorda din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a menționat că această susținere a avut un impact pozitiv și a crescut încrederea fermierilor în sistemul de asigurări, iar menținerea cotei de finanțare de 70% este esențială pentru protejarea în continuare a agricultorilor de riscurile climatice.

Potrivit datelor Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), odată cu sprijinul oferit de stat, primele brute subscrise au crescut de la 93.19 milioane de lei în 2022 la aproape 129 de milioane în 2024.

Despăgubirile achitate au variat între 44 și 57 de milioane de lei. În același timp, raportul despăgubiri/prime s-a redus de la 58% la 44%, ceea ce, potrivit autorităților, indică o eficiență mai mare a mecanismelor de asigurare și o stabilizare a riscului agricol.

Anul trecut, fermierii au depus 654 de solicitări de sprijin pentru acoperirea costurilor primelor de asigurare, dintre care 177 au fost deja aprobate, iar restul sunt în proces de evaluare. Suma totală prevăzută pentru acest scop este de 110.4 milioane de lei.

În nota de fundamentare a proiectului se menționează că subvenționarea de către stat a primei de asigurare, pe lângă impactul pozitiv asupra veniturilor fermierilor, le oferă acces mai larg la proiecte de finanțare pentru care asigurarea reprezintă unul dintre criteriile de eligibilitate.

Asigurările sunt un instrument real de protecție a capitalului investit în agricultură, însă nu este conștientizat pe deplin. La nivel național, din două milioane de hectare de teren agricol, doar 2% sunt asigurate.

Sergiu Grîjancovschi, care gestionează 650 de hectare de terenuri, inclusiv livezi, în satul Coșnița din raionul Dubăsari, spune că riscul în agricultură poate însemna pierderi financiare semnificative într-o singură oră de grindină sau de îngheț sever în perioada de înflorire.

„Din 35 de hectare care le avem noi fără plasă anti-grindină, poți să scoți două tone de mere, înmulțit cu cinci lei sunt zece milioane, dar dacă sunt bătute de grindină și le dai la suc cu doi lei, cifra e cu mult mai mică, evident că pierderile sunt evidente. Dar firma de asigurare achită diferența de trei lei, două mii înmulțit la trei - șase milioane, sunt bani foarte serioși”, a exemplificat agricultorul pentru Moldova 1.

În Republica Moldova, sectorul agricol implică 18% din forța de muncă activă și contribuie cu 45% la totalul exporturilor. Potrivit datelor pentru 2024, sectorul agricol acoperă 14% din Produsul Intern Brut al țării.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult