Economic

Experți: Alertă în sectorul energetic este una preventivă, cu riscuri monitorizate și măsuri pentru diverse scenarii

Autoritățile îndeamnă cetățenii R. Moldova să nu intre în panică și să nu ia cu asalt benzinăriile pentru a-și face rezerve de motorină sau benzină, după ce Guvernul a instituit stare de alertă la nivel național în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 4 martie curent.

Secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Vitalie Mîța, susține că procurarea combustibilului pentru stocuri de rezervă este o măsură bună, „dar nu este de dorit să fie în exces”.

„Noi monitorizăm continuu evoluțiile pe piață și vom informa, cu siguranță, despre posibile perturbări din timp. Prețul la carburanți este amortizat de acea formulă care stabilește prețul de referință. Acum , această formulă permite atenuarea șocului și, de fapt, noi vom vedea în timp efectele”, a declarat Vitalie Mîța, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.

Potrivit secretarului de stat, deocamdată nu există semnale clare că va fi „o penurie de lungă durată” de combustibili și că, în următoarele zile, ar putea apărea mai multă informație care să permită adoptarea unor măsuri mai concrete.

Referindu-se la o eventuală escaladare a situației în Orientul Mijlociu, Vitalie Mîța a subliniat că Republica Moldova nu este singura țară afectată de această problemă.

Potrivit lui, companii mari care operează pe piața mondială de petrol „vor întreprinde măsuri” pentru reorganizarea fluxurilor de aprovizionare, iar ultimele informații arată că deja sunt luate măsuri pentru ocolirea zonelor afectate, astfel încât efectele să fie diminuate.

„Ne așteptăm ca, în decurs de trei zile, aceste efecte să se diminueze și să revizuim această stare de alertă. Dar, pentru siguranță, a fost adoptată decizia pentru 60 de zile, ca să fim mereu la dispoziția Guvernului pentru a lua măsuri bune”, a explicat Mîța, la postul național de radio.

În ceea ce privește gradul de pregătire a Republicii Moldova pentru o eventuală escaladare a crizei, Vitalie Mîța a afirmat că există și alte măsuri mai importante care ar putea fi aplicate, dacă situația o va impune.

„Acum nu este cazul să discutăm despre ele, pentru că semnale clare pentru o escaladare mult mai mare nu vedem pe moment. Deci, cu siguranță, vom informa la momentul potrivit despre orice risc substanțial pentru populație”, a spus Mîța.

Sectorul agricol, cel mai afectat

Prin instituirea stării de alertă în sectorul energetic pentru următoarele 60 de zile, Guvernul a limitat exporturile de carburanți din portul Giurgiulești, a interzis reexportul combustibilului importat anterior și a suspendat exporturile de energie electrică în orele de vârf. În paralel, statul își completează rezervele și simplifică procedurile de import.

Măsurile au un caracter preventiv, însă contextul internațional este incert, a comentat expertul în energetică Sergiu Ungureanu, la aceeași emisiune de la Radio Moldova.

Limitarea exporturilor de carburanți prin portul Giurgiulești, permise doar dacă sunt asigurate stocuri minime - de 8.000 de tone de benzină și 25.000 de tone de motorină - nu este o măsură nouă, afirmă Sergiu Ungureanu.

„Aceste măsuri erau întreprinse și până acum. Nu este o noutate, niște stocuri minime trebuiau păstrate”, a subliniat el.

Expertul a avertizat, însă, că situația ar putea deveni mai complicată odată cu începerea sezonului agricol.

„Criza aceasta ne-a prins înainte de începerea sezonului agricol și atunci se va simți această lipsă de carburanți, în special a motorinei, pentru că agricultorii folosesc mai mult motorină pentru lucrările lor”, a spus expertul.

Dacă această criză va fi de durată, Republica Moldova ar putea fi nevoită să caute alte căi, alte posibilități de import al acestor combustibili.

O altă decizie a Guvernului vizează interzicerea reexportului carburanților importați anterior. Sergiu Ungureanu susține că este vorba despre o practică-standard în situații de urgență.

Deși volumul reexporturilor din Republica Moldova nu este atât de mare încât să afecteze economia națională, interdicția este considerată oportună pentru a evita posibile riscuri în actualul context.

Expertul a subliniat că Republica Moldova trebuie să își consolideze rezervele pentru a acoperi necesarul din perioada următoare, iar măsurile adoptate sunt, în opinia sa, necesare.

Există riscuri pentru deconectarea energiei electrice?

Autoritățile au decis și sistarea exporturilor de energie electrică în orele de vârf, iar expertul afirmă că, deocamdată, nu există riscul unor deconectări pentru consumatori.

„La momentul de față, această criză încă nu lovește direct sistemul electroenergetic”, a precizat el, explicând că generarea energiei electrice depinde, în principal, de sectorul gazelor.

Totuși, scumpirile de pe piața europeană ar putea crea probleme pe viitor: „Teoretic, încă nu există un pericol real, dar ministerul încearcă să prevină acest lucru”.

Ungureanu a amintit, în context, că Republica Moldova era, în timpul vârfurilor de sarcină, un importator net, astfel încât măsura de suspendare a exporturilor va avea, poate, un efect, dar unul „minor la momentul de față”.

Alternative de aprovizionare

Autoritățile ar trebui să identifice surse alternative de aprovizionare - din Azerbaidjan, Kazahstan sau Federația Rusă, în condițiile în care situația internațională se agravează, consideră Sergiu Ungureanu.

Potrivit acestuia, este esențial ca țara să își asigure necesarul cel puțin pentru lucrările agricole și pentru necesitățile de bază, în condițiile în care durata crizei rămâne incertă.

Sergiu Ungureanu a anticipat că majorarea prețului la petrolul Brent, care a depășit 85 de dolari pe baril, precum și scumpirea gazelor naturale cu peste 50%, pe fundalul tensiunilor internaționale, se vor resimți și în Republica Moldova.

„Gazul care s-a scumpit va afecta, cu siguranță, și Republica Moldova, pentru că noi suntem importatori de gaz natural. Deși există încă rezerve achiziționate la prețuri mai mici, dacă situația de criză va dura cel puțin două - trei săptămâni, aceasta va afecta și Republica Moldova”, spune expertul.

În ceea ce privește prețul petrolului, expertul spune că cetățenii ar putea resimți majorarea la pompă.

„Probabil, dacă încă o săptămână va dura această situație de criză, cu siguranță petrolul va trece și de 100 și de 120 de dolari pe baril”, a avertizat Ungureanu, adăugând că acest lucru „va afecta și prețurile la pompă”.


Menționăm că prețurile la motorină și benzină cresc deja a patra zi în R. Moldova.

Motorina va costa, pe 5 martie, cu 56 de bani mai mult decât astăzi, ajungând la 21.77 de lei per litru, după ce și ieri s-a scumpit cu 34 de bani.

Aceasta este cea mai semnificativă creștere a prețului la motorină.

În același timp, benzina va costa 24.17 lei per litru, cu 20 de bani mai mult decât în ziua precedentă.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult