Social

Bacul de la Molovata și-a reluat activitatea: până la topirea completă a gheții pot apărea întârzieri

Activitatea bacului de la Molovata a fost reluată, iar traversarea Nistrului se desfășoară din nou conform programului obișnuit, anunță Întreprinderea de Stat „Bacul Molovata”. Autoritățile avertizează însă că, din cauza gheții rămase pe râu, pot apărea în continuare devieri sau întârzieri în programul de circulație până la topirea completă a acesteia.

Responsabilii întreprinderii precizează că situația de pe fluviu este monitorizată permanent pentru a asigura desfășurarea în siguranță a transportului.

Amintim că circulația bacului de la Molovata a fost suspendată începând cu 14 ianuarie, din cauza gerului puternic și a stratului gros de gheață format pe fluviul Nistru.

Satele Molovata Nouă, Vasilevca și Corjova, situate pe malul stâng al Nistrului, sunt legate de restul teritoriului controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova prin această traversare, în lipsa unui pod rutier în zonă. Bacul reprezintă principala cale de acces pentru locuitori către servicii, piețe și instituții aflate pe malul drept al Nistrului.

Traversarea este utilizată atât de localnici, cât și de agenți economici, deoarece oferă o rută directă care evită punctul de control transnistrean de la Dubăsari. În lipsa bacului, cetățenii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri în plus pe rute ocolitoare, care presupun trecerea prin controale instituite de structurile separatiste de la Tiraspol, cu verificări suplimentare și restricții, în special pentru transportul de mărfuri.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult