Revista Presei | FMI avertizează: creșterea accelerată a prețurilor la imobile creează riscuri pentru Moldova.

Votul cu scandal al membrilor în Comisia de evaluare externă a procurorilor; avertismentul FMI cu privire la creșterea accelerată a prețurilor la imobile și de ce Republica Moldova nu deține stocuri de produse petroliere - sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
Proteste în Parlamentul R. Moldova. RFI scrie că opoziția a blocat tribuna în timp ce majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate a desemnat doi membri în Comisia de evaluare externă a procurorilor. Herman von Hebel din Olanda și Bernard Lavigne din Franța au fost votați cu huiduieli și scandări. Decizia vine la o zi după ce deputații PAS au aprobat un amendament care permite ca membrii comisiilor propuși de partenerii de dezvoltare să fie aleși cu votul a 51 de deputați și nu 61. Votul a fost criticat de societatea civilă și opoziția parlamentară. De partea sa, președinta Maia Sandu, declară că reforma justiției nu poate fi blocată doar pentru că nu există o majoritate în Parlament.
Între timp, experții invocă riscuri de neconstituționalitate în decizia privind reducerea pragului de vot pentru Comisia Vetting și anticipează reacția UE. Pe Moldova 1 vedeți opinia analistului politic, Alexandru Bot, care susține că nu există nicio justificare pentru schimbarea atât de urgentă a legii. Regulile erau clare din start - membrii Comisiei Vetting se votează cu o anumită majoritate, asta era o circumstanță agreată inclusiv de partenerii externi care au și propus anumite candidaturi, spune expertul. El a invocat jurisprudența Curții Constituționale, care a anulat în repetate rânduri legi adoptate prin vicii de procedură, sugerând că acest amendament ar putea avea aceeași soartă, dacă va fi contestat. Totodată, Alexandru Bot vorbește despre o neconcordanță între ritmul lent în care s-a desfășurat până acum evaluarea procurorilor și graba de a schimba legea pentru a numi un membru în Comisie, proces care pare mai degrabă o reacție la eșec.
Patru ani de la depunerea cererii de aderare la UE. Radio Chișinău propune un interviu cu emisarul special al președintei Maia Sandu pentru afaceri europene, Nicu Popescu. Potrivit lui, decizia Republicii Moldova de a depune cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022 a fost pregătită diplomatic încă din 2021, însă invazia lansată de Rusia împotriva Ucraina a accelerat acest proces și a schimbat radical contextul regional. Ucraina a depus cererea de aderare la UE la doar câteva zile după începutul războiului, iar în acele momente, potrivit lui Popescu, existau semnale că Kievul ar putea încerca să avanseze singură în procesul de obținere a statutului de candidat. Atunci au avut loc mai multe discuții diplomatice cu Ucraina și cu statele membre ale UE pentru a decide momentul cel mai potrivit în care Republica Moldova să depună cererea de aderare, fără a crea tensiuni diplomatice.
FMI avertizează: creșterea prețurilor la locuințe creează riscuri pentru Moldova. IPN scrie că acest lucru este evidențiat într-un raport al Fondului Monetar Internațional cu privire la stabilitatea sistemului financiar al țării. Potrivit experților FMI, în 2024 și în prima jumătate a anului 2025, prețurile locuințelor au crescut cu aproximativ 25%, pe fondul majorării cererii, al reducerii ratelor dobânzilor și al programelor guvernamentale de sprijin pentru creditele ipotecare. În același timp, creditarea s-a accelerat. FMI subliniază că astfel de ritmuri de creștere necesită o atenție sporită din partea autorităților de reglementare. Extinderea rapidă a creditelor ipotecare și scumpirea locuințelor pot spori vulnerabilitatea sistemului bancar, în special în cazul unei eventuale corecții bruște pe piața imobiliară.
Din criză în criză. De ce Republica Moldova nu deține stocuri de produse petroliere? Pe veridica.md vedeți o analiză semnată de expertul economic Ion Preașcă. Potrivit lui, decizia Guvernului privind instituirea stării de alertă în sectorul energetic a scos în vileag o altă vulnerabilitate - lipsa unor stocuri de produse petroliere pentru astfel de situații, aceasta fiind și cea mai mare restanță din domeniul energetic a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. Deși în 2024, Ministerul Energiei a elaborat o lege privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, documentul nu a ajuns încă la Guvern și Parlament. Nu este clar care sunt cauzele acestei tergiversări, dar surse din sistem și de pe piață spun că la mijloc ar fi atât interese de grup, cât și faptul că implementarea acestor norme europene va necesita resurse financiare foarte mari și cu impact asupra prețurilor la pompă, spune Preașcă. Mai multe detalii, vedeți în articol.
Energia electrică s-ar putea ieftini pentru consumatorii casnici, titrează realitatea.md. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif de 3,50 lei la energia electrică livrată de Premier Energy, cu 9 bani mai mic decât cel actual, iar pentru consumatorii din nordul țării, deserviții de FEE Nord, ANRE propune un tarif de 3,92 lei, cu 8 bani mai mic decât în prezent. Decizia finală urmează să fie luată de Consiliul de Administrație al ANRE.
Zeci de moldoveni, printre care și minori, exploatați prin muncă în Italia. Trei românce au fost arestate, scrie newsmaker.md. Una dintre suspecte a fost dusă în penitenciar, iar celelalte două au fost plasate în arest la domiciliu. Potrivit presei italiene, anchetatorii le atribuie, în principal, două capete de acuzare: intermediere ilegală și exploatarea muncii față de 14 cetățeni moldoveni, dintre care 3 minori, toți fără acte în regulă pe teritoriul italian, precum și favorizarea imigrației clandestine în cazul a 15 cetățeni moldoveni, dintre care 8 minori, aflați, de asemenea, în situație neregulamentară.
Consilierul municipal din Chișinău, din partea partidului Mișcarea Alternativa Națională, Marian Bucătaru, a fost reținut pentru 72 de ore după ce a fost prins beat la volan. Deschide.md scrie că acest caz a fost documentat în seara zilei de joi, 5 martie. Potrivit reprezentanților Poliției, în jurul orei 23:00, un echipaj al INSP, aflat în misiune de serviciu, a observat un automobil care se deplasa haotic pe străzile din sectorul Buiucani. Astfel, s-a dispus stoparea acestuia pentru verificări. Fiind testat cu aparatul Drager, s-a constatat o concentrație de alcool de 0,45 mg/l. În urma documentării cazului, șoferul a prezentat și legitimația de consilier în cadrul CMC.
Iar pe newsmaker.md vedeți declarația primarului de Chișinău, Ion Ceban, care a scris pe rețelele sociale că este la etapa de clarificare a situației cu privire la colegul din CMC și că va reveni la subiect când va avea mai multe detalii.
În contextul discuțiilor despre intenția enunțată de prim-ministrul Alexandru Munteanu de a majora cotele TVA la HoReCa de la 8 la 18%, Ziarul de Gardă propune explicațiile directorului de program în cadrul Centrului Analitic Independent Expert Grup, Stas Madan. Potrivit lui, este oportun de menținut cota TVA redusă la unitățile de cazare, în timp ce pentru restaurante cota ar trebuie să fie standard sau la nivelul la care va fi stabilită cota unică TVA pe întreg lanțul agro-alimentar. Expertul constată că cei care promovează cota zero la impozitul pe profit aduc printre exemple cel al Estoniei, unde e cota zero, iar cei care promovează cota redusă pe TVA la HoReCa aduc printre exemple cel al Spaniei, unde e cota TVA redusă de 10%. „Ceea ce nu spun nici unii, nici alții, e că în Estonia TVA aplicat pentru restaurante e la cota standard de 24%, iar în Spania în schimb cota impozitului pe venit pentru firme e de 25%. Noi în Moldova credem că putem fi șmecheri și să culegem cele mai mici taxe de peste tot. Și încă să avem un buget echilibrat”, a spus expertul.
Autor: Victoria Colesnic