Politic

Tiraspolul propune propria viziune pentru fondul de convergență: Prin efortul comun al tuturor participanților la negocieri

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, salută reluarea negocierilor cu Chișinăul, însă rămâne sceptic față de propunerea autorităților constituționale ale Republicii Moldova de creare a unui fond de convergență menit să apropie cele două maluri ale Nistrului.

Într-un interviu acordat agenției ruse de presă TASS, Krasnoselski a subliniat că, fără implicarea directă și constructivă a părții transnistrene, orice inițiativă riscă să rămână ineficientă.

„Vom studia, discuta și vom prezenta viziunea noastră. Am menționat deja domeniile problematice în care s-ar putea investi pentru a aduce beneficii ambelor părți. Dar să fim obiectivi: istoria nu cunoaște niciun exemplu în care Republica Moldova să fi întors Transnistriei măcar o rublă luată de la cetățenii noștri. Experiența arată că astfel de decizii, elaborate și adoptate departe de masa negocierilor, pur și simplu nu funcționează”, a afirmat Krasnoselski.

Acesta a mai spus că abordarea Chișinăului față de locuitorii din regiunea transnistreană este „respingătoare”, iar inițiativele unilaterale sunt contraproductive. Potrivit liderului autoproclamatei administrații transnistrene, pentru a implementa cu adevărat proiecte sunt necesare discuții sincere și constructive, „pe baza unui dialog egal și civilizat”.

„La întâlnirea din 26 februarie, reprezentantul politic al Transnistriei a transmis oficial o serie de inițiative omologului său moldovean, inclusiv o listă de proiecte de infrastructură în domeniile ecologie, protecție socială, sănătate și educație. Transnistria propune ca, prin eforturile tuturor participanților la procesul de negocieri, să fie identificate resurse pentru realizarea lor. Acest lucru va aduce beneficii locuitorilor atât din Transnistria, cât și din Moldova. Dacă aceasta este convergență, atunci nu ne opunem – să lucrăm”, a spus Krasnoselski.

Despre crearea fondului de convergență a anunțat viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, după întrevederea de la Tiraspol cu reprezentantul administrației separatiste în negocieri, Vitali Ignatiev, desfășurată pe 26 februarie, după o pauză de 15 luni în discuțiile în formatul „1+1”.

Fondul ar urma să cumuleze resurse interne și externe pentru finanțarea proiectelor sociale și de infrastructură, inclusiv în localitățile de pe malul stâng al Nistrului necontrolate de autoritățile constituționale. Banii vor proveni, printre altele, din taxele vamale colectate de la agenții economici din regiunea transnistreană și din alte taxe care urmează să fie aplicate gradual. Mecanismul de implementare este în curs de finalizare.

Potrivit autorităților constituționale, acest fond nu va fi un instrument de condiționare în negocierile cu Tiraspolul, ci parte a unui proces de reintegrare economică graduală. Implementarea proiectelor va fi realizată la nivelul comunităților locale și al companiilor înregistrate pe malul drept, fără coordonare directă cu autoritățile transnistrene.

Președinta Maia Sandu declară că prezența ilegală a armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova rămâne principalul obstacol în procesul de reintegrare a țării. Autoritățile lucrează la mecanisme economice care să apropie cele două maluri ale Nistrului, iar unul dintre acestea este fondul de convergență, prin care vor fi făcute investiții în școli, grădinițe și drumuri în regiunea transnistreană.

„Sunt niște lucruri la care lucrăm și pe care o să le dezvoltăm în perioada următoare, dar evident ele sunt limitate de această problemă despre care am vorbit mai devreme, prezența ilegală a trupelor ruse”, a declarat șefa statului săptămâna trecută într-o emisiune TV.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că proiectul legislativ care prevede eliminarea treptată a unor scutiri fiscale oferite agenților economici din regiunea transnistreană și redirecționarea acestor sume în fondul de convergență are scopul de a asigura o tranziție echilibrată spre un cadru comun de reglementare fiscală și de a sprijini localitățile de pe ambele maluri ale Nistrului.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult