Meci nebun în Liga nord-americană de hochei pe gheață

Meci nebun în liga nord-americană de hochei pe gheață. Tampa Bay Lightning și Buffalo Sabres s-au întâlnit pentru a treia oară în sezonul regular și au oferit una dintre cele mai tari partide ale stagiunii. Sabres s-au impus cu 8:7 pe propriul lor patinoar, la capătul unei confruntări cu răsturnări de scor, bătăi și 102 minute de penalizare.
Prima bătaie s-a produs în minutul 5, după intrarea dură a lui Brandon Hagel de la oaspeți asupra lui Tage Thompson de la gazde. Întreaga echipă a lui Sabres a sărit în apărarea coechipierului lor, iar unii hocheiști s-au transformat în boxeri.
Buffalo Sabres au marcat golul victoriei în superiotate numerică, prin Josh Doan.
În clasamentul Conferinței de Est, Buffalo Sabres sunt pe locul 2, iar Tampa Bay Lightning este pe treapta a treia.