Economic

Tendințe globale „pozitive” și stocuri de benzină și motorină suficiente pentru cel puțin două săptămâni: „Să nu creăm panică”

Guvernul de la Chișinău nu intenționează să declare stare de urgență în domeniul energetic. Premierul Alexandru Munteanu remarcă „tendințe pozitive” la nivel global, inclusiv o scădere a prețurilor la combustibil.

R. Moldova dispune, în prezent, de stocuri de benzină și motorină care ar asigura consumul pe cel puțin două săptămâni, iar situația este „monitorizată atent” în continuare, la o săptămână după instituirea stării de alertă în domeniul energetic.

În continuare, considerăm că nu este necesar de a trece la alt nivel de urgență. Avem suficiente resurse și posibilități ca să menținem situația sub control. Ați văzut că au apărut niște declarații mai optimiste chiar și din partea președintelui american, care zicea că războiul se termină foarte curând. Pe de altă parte, a apărut informația că Iranul a întreprins, noaptea trecută, cel mai intens atac de la începutul războiului”, a declarat premierul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței Guvernului din 11 martie.

Prim-ministrul a remarcat „volatilitatea extremă” a prețului la combustibil, afirmând că, „pe 9 martie, prețul barilului a fost 119 dolari, azi este 87 – 88 de dolari”.

Ultimele tendințe sunt pozitive”, a punctat premierul, adăugând că importatorii aprovizionează suplimentar R. Moldova cu combustibili prin portul de la Giurgiulești.

În prezent, prețurile la carburanți din R. Moldova sunt „cele mai mici din regiune”, a spus oficialul.

Înțeleg că și Petromidia din România își reîncepe activitățile la rafinăria din Năvodari, ceea ce ne-a ușurat... Suntem în contact cu partenerii, prietenii noștri din România”, a mai spus șeful Guvernului.

Premierul a îndemnat populația să nu se panicheze, fiindcă, în asemenea cazuri, profită „speculanții”.

În situații de crize, cel mai bine e să nu creăm panică și să nu recurgem la niște acte speculative. Și actele speculative nu sunt doar la pompă, dar și în spațiul public. (...) Cei care fac apeluri sau TikTok-uri, inclusiv și în fața Guvernului, ar fi bine să vină cu niște propuneri, decât să facă niște declarații populiste în van populiste. Să discutăm împreună niște măsuri. Suntem deschiși pentru soluții și vom continua să căutăm aceste soluții”, a punctat Alexandru Munteanu.


Menționăm că Guvernul a decis astăzi extinderea perioadei pentru rambursarea TVA până în decembrie 2026 și simplificarea procedurii de restituire, pentru a asigura lichiditățile necesare destinate lucrărilor de primăvară demarate de agricultori.

Totodată, Guvernul intenționează să restituie, în proporție de 100%, acciza la motorina utilizată în campania de primăvară, pentru a minimiza presiunea asupra prețului.

Agricultorii salută inițiativa, dar solicită restituirea accizei pentru o perioadă mai mare, întrucât achiziționarea motorinei este problematică astăzi în R. Moldova.

De cealaltă parte, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că stocurile de benzină existente atât în depozitele petroliștilor, cât și în Portul Internațional Liber Giurgiulești, acoperă peste 20 de zile de consum, iar cele de motorină - consumul pe aproape două săptămâni.

CITIȚI ȘI:

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Autor

Citește mai mult