Dumitru Vartic, după ce a devenit bănuit în procesul morții soției sale: „Voi coopera pe deplin cu autoritățile”

Dumitru Vartic, bănuit în procesul care vizează moartea soției sale, Ludmila, respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra acesteia și susține că tragedia ar fi fost precedată de probleme grave de sănătate și episoade depresive ale femeii. De asemenea, Vartic se arată dispus că „coopereze pe deplin” cu autoritățile, pentru a elucida circumstanțele în care femeia și-a pus capăt zilelor.
Pierderea soției reprezintă „o tragedie pentru întreaga familie”, iar prioritatea sa este, în prezent, „protejarea și sprijinirea copiilor”, susține bănuitul.
„Resping categoric insinuările potrivit cărora aș fi exercitat violență asupra soției mele. În toată această perioadă dificilă, am încercat, în primul rând, să protejez copiii noștri și să mențin echilibrul familiei în condiții extrem de complicate”, a arătat Dumitru Vartic într-un prim mesaj public după tragedia care a determinat demisia sa din funcția de vicepreședinte al raionului Hâncești.
Acesta susține că Ludmila Vartic s-ar fi confruntat de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive, confirmate, potrivit lui, de medici. El afirmă că anterior ar fi existat și o tentativă de suicid.
„Soția mea s-a confruntat de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive, conform declarațiilor medicilor. Anterior, a existat și o tentativă de suicid, pe data de 5 noiembrie 2025, fapt care nu este o informație ascunsă sau inventată”, a declarat el.
Potrivit lui, după ce soția sa a fost examinată și internată la Spitalul Raional Hâncești, a fost ulterior evaluată și de specialiștii de la Spitalul Clinic de Psihiatrie din orășelul Codru, suburbie a municipiului Chișinău.
Totuși, medicii nu ar fi raportat cazul către organele competente, afirmă fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, cu referire la un comunicat al Ministerului Sănătății.
„Cu regret, medicii, acum am aflat din comunicatul Ministerului Sănătății, nu au raportat la organele competente și nu au acordat servicii medicale”, a spus Dumitru Vartic.
Acesta consideră că starea soției sale ar fi necesitat îngrijiri medicale specializate și monitorizare permanentă.
„În opinia mea, starea ei necesita îngrijiri medicale specializate, monitorizare și tratament adecvat, inclusiv internare atunci când riscul pentru propria ei viață devenea evident. Din păcate, aceste măsuri nu au fost aplicate la nivelul necesar pentru prevenirea repetării unei asemenea tragedii”, a afirmat Vartic.
Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești a precizat că va coopera cu autoritățile pentru elucidarea cazului.
„Am încredere că organele competente vor examina obiectiv toate circumstanțele acestui caz și vor stabili adevărul pe baza probelor și faptelor reale. Fac apel către mass-media să trateze această tragedie cu responsabilitate și respect față de memoria soției mele și față de copiii noștri, care trec printr-o perioadă extrem de dureroasă. Voi coopera pe deplin cu autoritățile pentru clarificarea tuturor aspectelor acestui caz”, a conchis Dumitru Vartic.
Menționăm că Dumitru Vartic are calitatea de bănuit în ancheta care investighează decesul soției sale, produs la începutul lunii martie curent.
Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, atribuirea calității de bănuit este o procedură prevăzută de lege, necesară pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului, iar vinovăția sau nevinovăția poate fi stabilită doar de instanța de judecată.
Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hâncești și mamă a două fetițe, s-ar fi aruncat de la etajul 11 al unui bloc de locuințe din capitală. Ea a lăsat un bilet de adio, însă autoritățile au anunțat că nu vor face public conținutul acestuia, pentru a proteja copiii Ludmilei.
Mai multe organizații neguvernamentale au calificat acest caz drept femicid, afirmând că Ludmila ar fi fost victima abuzului partenerului ei. De altfel, persoanele care au cunoscut această familie vorbesc despre faptul că Ludmila ar fi fost alungată de acasă de către soț, care i-ar fi interzis să-și vadă copiii. Ludmila a locuit, în ultimele luni, la Chișinău, împreună mama și sora ei.
Inspectoratul General al Poliției a inițiat două procese penale în acest caz. Primul este instrumentat la Chișinău și investighează decesul femeii, iar cel de-al doilea a fost pornit la Hâncești și documentează circumstanțele legate de viața Ludmilei Vartic și a soțului său, Dumitru, care zilele trecute a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. Acesta a fost exclus și din Partidul Acțiune și Solidaritate.
În paralel, Ministrul Sănătății a instituit o comisie specială care va analiza modul în care au fost respectate procedurile medicale în cazul Ludmilei Vartic, după ce aceasta fost internată la Spitalul Raional Hâncești acum câteva luni după o tentativă de suicid.
CITIȚI ȘI: