Pescuitul este interzis pe porțiunea Naslavcea-Dubăsari a fluviului Nistru, până în aprilie

Pescuitul este interzis pe porțiunea Naslavcea-Dubăsari a fluviului Nistru. Restricția este în vigoare până pe 1 aprilie. Un ordin în acest sens a fost emis de Agenția de Mediu, vineri, 13 martie.
„Se limitează dreptul la pescuitul sportiv, amator și de agrement în fluviul Nistru, pe sectorul de la satul Naslavcea până la lacul de acumulare Dubăsari, de la 13 martie 2026 până la 1 aprilie 2026”, se menționează în documentul semnat de directorul Agenției de Mediu, Nicu Belitei.
Controlul privind respectarea acestei restricții îi revine Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Persoanele care nu se vor conforma, vor fi trase la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare, atenționează Agenția de Mediu și Ministerul Mediului.
Menționăm că în Nistru sunt deversate, începând cu 10 martie, produse petroliere care provin din Ucraina.
Autoritățile estimează că substanța va ajunge în seara zilei de astăzi la Soroca.
În după-amiaza zilei de vineri, a fost instalat cel de-al doilea baraj de protecție pentru a colecta substanța petrolieră de pe Nistru, lângă localitatea Cureșnița, raionul Soroca, cu sprijinul salvatorilor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România și specialiștii de la „Apele Române”.
Autoritățile au ridicat, pe 13 martie, gradul de alertă privind poluarea pe râul Nistru după ce rezultatele testelor de laborator au arătat depășiri în regiunea Naslavcea și atenționează consumatorii despre posibilitatea restricționării temporare a alimentării cu apă a localităților din nordul țării.
Autoritățile au recomandat populației să consume apă îmbuteliată și să urmărească anunțurile oficiale.
CITIȚI ȘI: