Social

Nosatîi îndeamnă populația să anunțe poliția dacă depistează obiecte suspecte sau rămășițe de dronă

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a confirmat pentru Moldova 1 că o dronă de tip Shahed a survolat pentru scurt timp, în mod ilegal, spațiul aerian al Republicii Moldova. Oficialul a declarat că autoritățile monitorizează în continuare situația și i-a îndemnat pe cetățeni să nu se apropie de eventualele resturi de drone, ci să anunțe imediat poliția dacă observă astfel de obiecte.

„În regiunea de sud, în apropierea Odesei și în apropierea hotarului nostru, ca urmare a acestui atac, o dronă de tip Shahed, pe un timp scurt a survolat ilegal spațiul aerian. Monitorizăm situația și aici vin încă o dată cu apelul și rugămintea către cetățeni: Dacă observați rămășițe sau careva obiecte de tip dronă, vă rog, nu vă apropiați. Vă rog să informați organele abilitate, în primul rând poliția, securizați zona. Noi vom veni și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea dumneavoastră”, a comentat Anatolie Nosatîi, la Coșnița, la evenimentul de comemorare a eroilor căzuți pentru independența Republicii Moldova.

Reacția MAE, după ce o dronă a survolat spațiul aerian al R. Moldova: „Încălcare gravă a suveranității”

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă de tip Shahed, în dimineața zilei de 14 martie, în regiunea Cimișlia, în apropierea localității Troițcoe.

Într-un comunicat, diplomația de la Chișinău califică incidentul drept o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

„Republica Moldova condamnă ferm aceste acțiuni și denunță războiul de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care aduce suferință, pierderi și distrugeri în Ucraina și afectează grav securitatea regională, punând în pericol direct și siguranța cetățenilor Republicii Moldova”, notează sursa citată.

În acest context, Chișinăul își reafirmă angajamentul de a consolida pacea și securitatea națională și anunță că va continua demersurile necesare, în cooperare cu instituțiile naționale competente și cu partenerii internaționali, pentru protejarea teritoriului și a populației.

Precizăm că autoritățile au anunțat anterior că, în noaptea de 14 martie, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat neautorizat de un obiect aerian, posibil o dronă de tip Shahed. Informația a fost transmisă autorităților ucrainene, însă acestea nu au confirmat detectarea obiectului aerian. Totodată, partea ucraineană a comunicat că drona ar fi dispărut de pe radare pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea Cimișlia, în apropierea localității Troițcoe.

CITIȚI ȘI:

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult