Președintele Franței propune să fie organizate negocieri la Paris între Liban și Israel

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că Libanul este pregătit să înceapă negocieri directe cu Israelul și a propus ca acestea să fie organizate la Paris. Liderul francez a făcut apel la calmarea tensiunilor din regiune, cerând Hezbollah să oprească escaladarea, iar Israelului să renunțe la atacurile de amploare și la bombardamentele aeriene intense.
Macron a transmis, într-o postare pe rețeaua X, că guvernul libanez și-a exprimat disponibilitatea de a intra în negocieri directe cu Israelul, într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu rămân ridicate.
„Guvernul libanez a semnalat disponibilitatea de a se angaja în negocieri directe cu Israelul”, a scris Emmanuel Macron.
Președintele Franței a precizat că țara sa este dispusă să faciliteze dialogul dintre cele două părți și a propus ca discuțiile să aibă loc la Paris.
„Franța este pregătită să faciliteze aceste discuții prin organizarea lor la Paris”, a adăugat el, menționând că a discutat deja cu președintele și premierul Libanului.
Macron a subliniat că este necesar un efort diplomatic pentru a evita o deteriorare rapidă a securității. Liderul francez a avertizat că trebuie făcut „tot posibilul” pentru a împiedica Libanul să alunece în haos.
În acest context, el a cerut mișcării Hezbollah să își oprească imediat escaladarea, iar Israelului să renunțe la orice atac de amploare și să înceteze bombardamentele aeriene intense. Apelul vine într-un moment în care conflictul a determinat deja sute de mii de persoane să își părăsească locuințele pentru a scăpa de lovituri și de intensificarea violențelor.
CITIȚI ȘI: